Publicat: 20 Aprilie, 2012 - 09:15

Mai multe versiuni ale baletului “Don Quijote” au fost create în întreaga lume. Despre coregrafia ce poartă numele lui Jaroslav Slavický, artistul însuşi a declarat:  

“Coregrafia spectacolului se bazează pe versiunea Marius Petipa – Alexandr Gorski, cea mai bună versiune din toate timpurile, deoarece concepţia lor şi dansurile au făcut ca acest balet să reziste pe scenele din toată lumea de mai bine de 150 de ani. Desigur, am ajustat, am scurtat sau am suprimat anumite fragmente pentru ca spectacolul să aibă continuitatea dorită, să aibă viteză şi ritm.”

Născut în 1948, coregraful Jaroslav Slavický a studiat dansul la Conservatorul din Praga, apoi a primit o bursă naţională la Academia Vaganova din Sankt Petersburg, unde i-a avut ca profesori pe Alexandr Pușkin şi Boris Bregvadze. De-a lungul carierei, Slavický a creat pentru Conservatorul de Dans din Praga spectacolul „Spărgătorul de nuci“, care a fost prezentat şi pe scena teatrelor din Liberec, Ústí nad Labem, din Brno. A pus în scenă Don Quijote la Teatrul Naţional din Brno (1996), Dansurile Polovţiene  (Alexandr Borodin) la Conservatorul de Dans (creaţie care a intrat în repertoriul Teatrului Naţional din Praga). În 2004, Jaroslav Slavický a pus în scenă Don Quijote la Teatrul de Stat din Karlsruhe (Germania). Lista adaptărilor sale coregrafice conţine şi Baiadera  (Ludwig Minkus), Frumoasa din pădurea adormită (P.I. Ceaikovski) şi Raymonda (Alexandr Glazunov).
 
Din echipa de realizatori a noii montări de la Bucureşti fac parte și: Katerina Slavicka -Elšlégrovà – asistent  coregrafie,  scenografia a fost creată de Josef Jelinek, Andreia Martinescu este asistent de scenografie. Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Vlad Conta.

Din cadrul companiei de balet a ONB, distribuţia va reuni atât balerini deja consacrați și aplaudați, dar și tinere talente:  Mădălina Stoica, Ovidiu Matei Iancu, Mihaela Soare, Mihai Mezei, Kokoro Umemoto, Laura Blica-Toader, Monica Petrică, Ionuţ Arteni Antonel Oprescu, Răzvan Marinescu, Virgil Ciocoiu, Cătălin Caracaş, Rin Okuno, Sena Hidaka.
Pentru  pregătirea acestui eveniment au lucrat, de asemenea, maeştrii de repetiţii: Alin Gheorghiu – şef al companiei de balet a ONB,  Anne Marie Georgeta Vretos Litvinenco, Florica Stănescu,Tiberiu Almosnino, Petruţa Almosnino, Camelia Soare, Florin Mateescu, Vicenţiu Popescu, Rodica Fiastru.

Versiunea clasică a baletului „Don Quijote”, cea mai des întâlnită pe scenele lumii, aparţine coregrafilor Marius Petipa şi Alexandr Gorski. Marius Petipa a montat pentru prima dată „Don Quijote” la Teatrul Bolşoi din Moscova în 1869. În 1900, coregraful Alexandr Gorski a preluat libretul lui Marius Petipa şi a adaptat coregrafia. Această din urmă versiune se perpetuează pe marile scene ale lumii.
 
Prima montare a baletului „Don Quijote” în ţara noastră a avut loc la Timişoara, în 1967, realizată de coregrafa Mercedes Pavelici. De-a lungul anilor, alte versiuni, apropiate de cele ruseşti, văd luminile rampei la Iaşi (coregrafia: Gheorghe Stanciu), Timişoara (Francisc Valkay) şi la Constanţa (selecţiuni, în coregrafia lui Oleg Danovski).
 
La Opera Naţională Bucureşti, baletul „Don Quijote” cunoaşte prima variantă în 1970, în coregrafia lui Vasile Marcu şi scenografia Ofeliei Tutoveanu Drăgănescu.
În anul 2000, Mihai Babuşka oferă, în spiritul liniei clasice, o nouă adaptare coregrafică a baletului „Don Quijote”, în scenografia Adrianei Urmuzescu.