25 iunie 2022

De ce creștem cota de CAS transferată la pilonul 2 de pensii dacă nu suntem interesați de ce pensii urmează să plătească acest sistem?

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

De ce creștem cota de CAS transferată la pilonul 2 de pensii dacă nu suntem interesați de ce pensii urmează să plătească acest sistem? Despre consultanță fără utilitate reală și despre măsuri de reformă de la care nu așteptăm nimic!

Pregătirea și negocierea PNRR într-o stare de opacitate (ca și cum ar fi fost cel mai bine păzit secret de stat) ne-a adus în situația în care implementarea acestui document ne oferă în continuare nenumărate surprize neplăcute. În urmă cu aprox o lună opinia publică lua la cunboștință că Guvernul Cîțu s-a angajat prin PNRR să păstreze timp de 50 ani aproape neschimbat nivelul cheltuielilor cu pensiile raportat la PIB.

Descoperim foarte multe angajamente în PNRR făcute la presiunile unor structuri de lobby. Unele au fost devoalate de presă și eliminate, altele însă au rămas ascunse în sutele de pagini ale PNRR.

Un astfel de angajament se referă la pilonul 2 de pensii. Săptămâna trecută Ministerul Muncii a inițiat un proiect de OUG prin care se propune creșterea contribuției de asigurări sociale transferată în pilonul 2 de la 3,75 % la 4.75%, această inițiativă fiind justificată prin necesitatea respectării angajamentelor din PNRR!

Am constatat cu această ocazie că Guvernul Cîțu nu s-a rezumat la atât. Așa cum este deja știut, prin PNRR s-a creat o piață semnificativă pentru firmele de consultanță, unul din domeniile vizate de consultanță fiind și reforma sistemului de pensii. Analiza viabilității pilonului 2 de pensii, respectiv creșterea cotei de contribuție transferată către acest pilon, este una din componentele vizare de contractul de consultanță.

Ne întrebăm însă, cum este posibil să contractezi servicii de consultanță pe bani foarte mulți, fără însă în realitate să-ți pese de finalitatea acestui proces? Cum este posibil ca Guvernul să vină în acest moment cu o propunere de OUG pentru creșterea cotei contribuției de asigurări sociale transferată la pilonul 2, în condițiile în care nu are încă rezultatele analizei consultantului pe această temă? De ce 4,75 și nu 25%?

Disprețul ni se pare însă și mai mare dacă avem în vedere și restul angajamentelor asumate prin PNRR referitor la Pilonul 2 de pensii. Pare că Guvernul Cîțu a luat cu ”copy – paste” din solicitările administratorilor de fonduri de pensii și fără nici o urmă de discernământ și le-a asumat ca politică publică.

Prin PNRR se asumă ca măsură de reformă viabilitatea financiară a pilonului 2 de pensii, dar în fapt Guvernul Cîțu a fost preocupat exclusiv de viabilitatea afacerilor administratorilor de fonduri. Nici măcar un cuvânt despre participanți, despre garantarea drepturilor lor, despre siguranța și securitatea investițiilor lor, despre cum se vor plăti pensii din acest pilon. Preocuparea majoră, așa cum este ea descrisă în PNRR, se referă strict la ”independența” administratorilor de fonduri și la eliminarea tuturor restrițiilor referitoare la investiiții cu grad ridicat de risc!

Ce s-ar fi întâmplat cu banii de pensii ai românilor dacă legea permitea investiții pe piețe de capital externe, în contextul internațional de azi, cu evoluții ale burselor ce dă fiori chiar și celor pregătiți să riște?

Este surprinzător că nimeni nu se uită la ce se întâmplă cu adminstrarea pilonului 2 de pensii în acest moment, măcar prin prisma faptului că în viitor acest pilon ar trebui să asigure cel puțin 15% din pensia celor ce urmează să se retragă din piața muncii. După majorarea propusă prin proiectul de OUG, 20% din contribuția de asigurări sociale se va orienta către Pilonul 2.

Se pare că nu vede nimeni că piața pilonului 2 este una cu un grad de concentrare foarte ridicat. Primele 3 fonduri de pensii totalizează 70% din active. De asemenea există o concentrare extrem de mare la nivelul participanților – 62% din activele fondurilor sunt deținute de doar 20% din participanți. Peste 20% din participanți au acumulat active totale sub 1000 lei. Să mai reamintim că acest pilon nu garantează decât contribuțiile plătite minus comisioane de administrare iar garanția finală este asumată de stat?

Este aproape ireal cum Guvernul Cîțu și-a putut asuma cu seninătate să sprijine adminstratorii de fonduri de pensii în detrimentul siguranței și stabilității financiare a propriilor cetățeni.

Nici măcar un cuvânt în PNRR nu se referă la necesitatea pregătirii și adoptării legii privind organizarea și funcționarea sistemului de plata a pensiilor din pilonul 2, deși conform Legii 411/2004 trebuia să apară cel târziu în luna aprilie 2008. Această lege nu a apărut nici astăzi, la 16 ani de la intrarea în vigoare a legii 411/2004.

Conform legii 411/2004 persoanele care la momentul intrării în vigoare a legii aveau cel mult 45 de ani puteau să adere la un fond de pensii în mod voluntar. Deja o parte din cei ce s-au înscris voluntar în aceste fonduri s-au pensionat sau se vor pensiona în perioada următoare. Se pare însă că nimănui nu-i pasă de soarta lor.

Doar în perioada ianuarie – septembrie 2021 – s-au pensionat aprox 12 mii de persoane participante în pilonul 2. Pentru că legea ce reglementează cum se calculează și se plătesc pensiile din acest pilon nu a apărut, aceste persoane au avut de optat între o plată unică sau plăți eșalonate. Au preferat în majoritate covârșitoare, peste 80%, să-și încaseze sumele acumulate sub formă de plată unică. Au fost plătite sub formă de plată unică 134 milioane de lei, pentru cei 12 mii pe participanți pensionați doar în primele 9 luni ale anului 2021. Un calcul elementar arată că la o speranță medie de viață la pensionare de aprox 10 ani, cei 12 mii de participanți ar fi urmat să primească o pensie din pilonul 2 de aprox 90 lei / luna. Aceștia au pensia diminuată din pilonul 1, ca urmare a transferului unei părți din contribuția de asigurări sociale către pilonul 2, dar faptul că operează mecanismul pensiei minime face ca de fapt statul să-și asume indirect compensarea veniturilor viitorilor pensionari pentru eșecul în reglementarea și gestionarea pilonului 2 de pensii. Oare întârzierea adoptării acestui act normativ este una intenționată, pentru a nu se vedea încă cât de neînsemnate sunt pensiile lunare obținute de participanții din acest sistem?

În viziunea reformelor propuse prin PNRR problema adecvării pensiilor se pune doar în cazul pensiilor minime. 24% din pensionarii din sistemul public au beneficiat în luna februarie 2022 de mecanismul pensiei minime, față de 19,7% în decembrie 2021. Prin astfel de politici, Guvernul afectează încă o dată principiul contributivității în baza căruia ar trebui să funcționeze sistemul public de pensii, deși toate Guvernele din ultimii 20 ani vorbesc despre necesitatea corectării inechităților din sistemul public de pensii.

Să mai adăugăm și faptul că bugetul de asigurări sociale se află în acest moment în situația unui deficit cronicizat? În 2021 subvenția transferată de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului de asigurări sociale a fost de 12mld lei, adica aprox 15% din valoarea pensiilor plătite din bugetul asigurărilor sociale. La finalul lunii ianuarie deficitul bugetului de asigurări sociale era de 2,7 mld lei, adica aprox 27% din valoarea pensiilor plătite în lună.

Sistemul public de pensii se află într-o situație oricum foarte dificilă, dacă mai adăugăm două noi premise – îmbătrânirea populației și transferul unei cote crescute de contribuție către pilonul 2, fără nici o preocupare pentru nivelul beneficiilor asigurate de pilonul 2, atunci eșecul e garantat.

În fapt se dovedește încă o data că PNRR este doar o ”adunătură” de așa zise reforme. Sunt reforme dintr-o agenda ascunsă care însă au fost astfel legitimate prin ”bunăvoința” și lipsa de professionalism a Guvernului Cîțu.

Ca urmare, cerem Guvernului:

Să nu se majoreze contribuția transferată în pilonul 2 de pensii, cel puțin până nu se finalizează analiza furnizorului de asistență tehnică.
Să elaboreze în regim de urgență și să adopte legea pentru organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor din pilonul 2 de pensii.
Să includă partenerii sociali în elaborarea politicilor de reformă a sistemului public de pensii, inclusiv în pregătirea pachetului de măsuri pentru pilonul 2 de pensii.