Publicat: 12 Decembrie, 2019 - 14:22
Share

Incepând cu 1 iulie 2019, colectarea selectiva a deseurilor este obligatorie pe tot teritoriul Romaniei. Astfel, conform OUG 74, toti romanii vor trebui sa adune deseurile selectiv, pe patru fractii, plastic, sticla, hartie si metal, la care se adauga fractia umeda, respectiv gunoiul menajer.

Intrucat administratiile publice locale impun pe de o parte obligatii si tarife distincte pentru colectarea separata a deseurilor municipale, cel putin pe doua fractii (umed/uscat), fractia uscata fiind reprezentata in special de deseurile reciclabile de ambalaje din hartie/carton, metal, plastic, sticla, vor impune si sanctiuni in cazul in care generatorul respectivelor deseuri nu separa în mod corespunzator deseurile la sursa.

Colectarea selectivă a deseurilor municipale se face doar în câteva localitati. Bucurestiul, marile orase ale tarii, miile de comune și de sate nu insa au bine pusa la punct infrastructura care să permită cetatenilor sa depuna separat deseurile. Nepasarea primariilor fata de acest aspect nu este din pacate depasita decat de dorinta lor de a atrage cat mai multi bani la bugetele locale.

Autoritatilor care nu au fost capabile sa puna in functiune SMID-urile, primarilor care prin faptul ca nu au facut mai nimic pentru gestionarea eficienta a deseurilor municipale aducand astfel Romania in fata Curtii Europene de Justitie, statul roman le-a sarit totusi in ajutor prin OUG nr. 74/2018 oferindu-le accesul la o nouă sursa de venit: contributiile pe care producatorii le platesc pentru colectarea deseurilor de ambalaje, estimate la 200 milioane de euro pe an.

Ceea ce nu au inteles primariile sau poate ca nu le pasa este ca acestea vor primi banii din contribuția OTR-urilor (Organizatii Transfer Responsabilitatea) numai dupa ce vor putea proba cu acte reciclarea deseurilor colectate. Pe cale de consecinta, anul acesta primariile au primit foarte putini bani din contributia OTR-urilor. Trist este ca nici macar primariile de sector si Primaria Capitalei tarii nu s-au miscat foarte bine in aceasta directie.

Astfel, tabloul de sfarsit de an 2019 in Bucuresti dar si in restul tarii arata cam asa: OTR-urile vor avea un surplus de bani, neavand cum sa-i cheltuiasca din simplul motiv ca nu s-au colectat si nu s-au reciclat deseurile de ambalaje. Administratia Fondului pentru Mediu controleaza si penalizeaza toate OTR-urile pentru ca nu si-au indeplinit obligatiile, le falimenteaza si a pornit si asaltul către producatori, pe care îi va pune sa plateasca zeci de milioane de euro pentru neindeplinirea unor responsabilitati care de acum nu sunt ale lor, ci ale primariilor.

In aceste conditii, de la 1 ianuarie 2020, primariile de sector si Primaria Generala a Capitalei vor fi nevoite sa creasca amenda pentru fiecare tona de gunoi depozitata, de la 30 lei la 80 lei. Pe cale de consecinta, vor exploda si preturile pentru consumatorii casnici, adica pentru locuitorii Capitalei.