27 mai 2022

„De la Baroc până la mai ieri”, expoziţie de pictură la Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă deschiderea online a expoziţiei de pictură „De la Baroc până la mai ieri” a artistului Corneliu Vasilescu joi, 11 noiembrie 2021, începând cu ora 18:00, la Artoteca BMB.

Pictorul Corneliu Vasilescu, născut la 23 octombrie 1934 în oraşul Bârlad, a debutat la Iaşi în 1960. Între 1968 şi 1974 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia pictură, la clasa Profesorului Gheorghe Şaru.

Din 1983 a predat, ca profesor invitat, cursuri de compoziţie şi culoare la Universitatea din Darmstadt (Germania). A avut numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate. A fost recompensat cu prestigioase premii şi distincţii, dintre care amintim: Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici la Expoziţia Bienală de la Bucureşti în 1977, Premiul pentru pictură „N. Tonitza” al Uniunii Artiştilor Plastici în 1999, premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova în 2000, Premiul pentru Tehnica Acuarelei UAP în 2001, Premiul pentru pictură „Lascăr Viorel” Piatra-Neamţ în 2003, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer în 2004 şi Premiul de Excelenţă pentru Întreaga Activitate, UAP în 2011.

În deschiderea evenimentului vor vorbi despre artist şi creaţiile sale curatorii Carmen Olteanu, pictor şi doctor în arte plastice, şi Radu George Serafim, critic de artă.

Iubitorii de artă pot vizita expoziţia de pictură, parte din Stagiunea Permanentă de Artă Plastică Temeiuri, în perioada 11 noiembrie – 3 decembrie a.c., de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, conform programului Artotecii BMB, Şoseaua Mihai Bravu, Nr. 4, în condiţii de deplină siguranţă atât pentru public, cât şi pentru personal, în conformitate cu prevederile legale în vigoare impuse în contextul epidemiologic actual (conform HG nr. 1130/22.10.2021).

Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o reţea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, care facilitează accesul la informare şi lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziţia publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureştiului, BMB contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii.