10 august 2022

De la Conchita Wurst, la Kalush Orchestra

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Cînd a cîștigat Conchita Wurst marele premiu de la Eurovision, am făcut ochii mari. Poate că are talent, poate că are voce,am zis în sinea mea. O fi ceva artă și în piesa ei. Abia la puțină vreme avea să se intensifice presiunea de introducere și impunere a noii politici pro LGBT.

Dacă se impune în politică și administrație, în societate și în economie, atunci musai muzica este un antemergător. Un instrument de comunicare, un vehicul de propagandă. Cum să rateze Europa Unită ocazia festivalului Eurovision de a răsplăti eroismul ucrainean? Cum să nu cîștige Kalush Orchestra cînd melodia ”Stefania” a devenit un cîntec de front.La debut, piesa ”Stefania” a grupului a fost scrisă de solist ca un omagiu pentru mama sa, dar a devenit un imn al tuturor mamelor ucrainene care își protejează copiii de violențele războiului. Chiar dacă unele nu-l cîntă sau n-au auzit de el, cu îngăduință putem considera asta.

”Am dedicat odată acest cântec mamei mele, iar când a izbucnit războiul, cântecul a căpătat o mulțime de înțelesuri”, a spus solistul. Cum să nu premiezi o asemenea evoluție muzicală spectaculoasă, un asemenea serviciu al artei adus luptei pentru apărarea Ucrainei. O lacrimă pentru mama din Ucraina a devenit o bombă pentru ruși.

Ce s-a ales din voturile juriului din țara noastră? Au dispărut din rezultatul destinatarului – Moldova. Votul României a fost anulat. Punctele au apărut la Ucraina. Noi nu ne-am dat seama că votul patriotico-muzical nu poate funcționa în cazul Moldovei precum în cazul Ucrainei. Nu s-a dat ordin în acest sens.

Ce-a făcut Ucraina cu voturile sale? N-a răspuns patriotic și politic la solidaritatea nemuzicală europeană.
Ministrul ucrainean al culturii, Oleksandr Tkacenko,a formulat regretul și „rușinea” sa că juriul din Kiev nu a acordat niciun punct reprezentanților Poloniei și Lituaniei, două țări care sprijină Ucraina în războiul cu Rusia.

Vă dați seama! Polonia și Lituania pun cîrca să ajute Ucraina în războiul cu Rusia, iar juriul ucrainean nu întoarce nici măcar un punct în schimbul sprijinului primit! Halal muzică, halal solidaritate, halal diplomație muzicală!

„O asemenea evaluare nu reflectă adevărata noastră atitudine față de voi, prietenii noștri cei mai apropiați din Europa. Este o adevărată rușine să acordăm 0 puncte Poloniei și Lituaniei. Ucrainenii vă dau 12 puncte!”, a scris ministrul Tkacenko.

Ce zic românii? Reproduc un fragment din Comunicatul TVR. Juriul nostru n-a înțeles că pe lîngă habul de sprijin al refugiaților, pe lîngă autosalvări, medicamente și multe alte cele pe care nu le cunoaștem, trebuia să dăm și toate punctele Ucrainei.

”Am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei” (comunicatul TVR).

De ce? Cică un observator independent a descoperit ”anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări” la votul din semifinale. Vai de mine!

Independentul Gogu s-a prins că noi am dat fraților noștri moldoveni voturile doar din rațiuni muzicalo-patriotice. Cum de ne-am permis așa ceva din moment ce ordinul era ca patriotismul european să susțină grupul ucrainean?

Nu contribuie Europa cu armament, muniție, mijloace de comunicare, nu aplică sancțiuni? Cum să nu sprijine și cu muzica?

Am înțeles! Festivalul Eurovision s-a reprofilat. Devine un fel de festival politic european bazat pe un fel de muzică. De fapt, nici muzică nu prea mai este. În manifestarea sincretică, muzica este din ce în ce mai puțină. Este mai mult montaj electronic cu lumini, dans, costume, mesaje, text, un soi de produs tehno-show, la limitele artei sau foarte departe de granițele ei, prin care se urmăresc tot felul de interese politice.

Mai simplu. Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) luptă și ea din greu împotriva Rusiei și sprijină și ea cum poate Ucraina.