Publicat: 23 Decembrie, 2017 - 10:23

Mitteleuropa si fantoma nationalismului

Kahlemberg (in rom. Muntele Chel) este o colinà impàdurità, de aproximativ 500 metri inàltime, din apropierea Vienei. A intrat in istorie prin epica bàtàlie care in zilele  de 1-12 septembrie 1683 a inchis definitiv  posibilitata armatelor turce de a se instala in capitala  Sfantului Imperiu Roman la carma càruia s-a aflat fàrà intrerupere familia Habsburgilor, de la incoronarea  in1439 a lui Albert al  II-lea panà la moartea lui  Francisc al II-lea (1806).  Regia victoriei a apartinut regelui Poloniei Jan III Sobieski, care desi angajat in conflictul cu Regatul Suediei si Taratul Rus, a realizat gravitatea pericolului instalàrii armatelor otomane in centrul Europei. Cucerirea Vienei, si cu ea a intregii Austriei Inferioare, care din punt de vedere demografic si economic  se resimteau incà de pe urma efectelor devastatoare ale epidemiei de ciumà bubonicà din 1679, ar fi deschis turcilor  portile tinuturilor germanice care, la randul lor, incà nu isi reveniserà de pe urma distrugerilor suferite in timpul ràzboiului de 30 de ani (1618-1648).   Sobieski, in bàtàlia pentru Viena, a reusit sa efectueze o manevrà pe care vizirul  Kara Mustafa nu a luat-o in considerare, socotind-o probabil imposibilà. In noaptea  de 11 spre 12 septembrie 1683 o parte din trupele sale de cavalerie (10.000 de unitàti), luptandu-se cu ploaia si noroaiele s-au càtàrat pe Muntele Chel purtand cu ele 62 de tunuri si s-au aliniat la poalele versantului dinspre Viena atràgand o parte din trupele sultanului si agregatilor acestora  angajate in asediul fortificatiilor in parte deja deteriorate. Sarja polonezà s-a declansat dupà slujba de imbàrbàtare din zori a càlugàrului Marco de Aviano si a constituit punctul crucial al conflictului de la Viena soldat cu victoria trupelor Ligii Sfante, la crearea càreia càlugàrul friulan isi adusese, cu zelul sàu neostenit, o contributie importantà.  Imperul otoman  a “pierdut”  in acea zi “ocazia” (nemeritatà) de a se instàpani pe “màrul de aur” (numele Vienei din textele turcesti de epocà) si de a deveni pasalac, iar Kara Mustafa a trebuit sa renunte pentru totdeauna la ambitia de a màrsàlui cu trupele sale, dupà cucerirea capitalei imperiale, càtre Roma, “pentru a-si adàpa calul – cum el insusi s-a exprimat – un piata Sfantului Petru”.  Pe 25 decembrie 1683 la Belgrad a trebuit sa renunte, datorità infrangerii si la propriul sàu cap, purtat pe tavà sultanului la Istanbul. Sub zidurile Vienei care a rezistat asediului douà luni, apàratà fiind, panà la sosirea ajutoarelor, doar de 20.000 de osteni ce au trebuit sa facà fatà unei armate de peste 150000 de soldati, s-a pràbusit  visul de expansiune al Islamului in inima Europei. (Fig. 1)  Un flux impunàtor al istoriei, care ameninta civilizatia europeanà dinspre sud-est, a luat atunci un drum invers purtand cu el contraofensiva armatelor imperiale. Ele au reconfigurat frontierele europene, redimensionat puterea si influenta Imperiului Otoman in Europa Centralà si Orientalà si implicit a principalului “factor de diferentiere” cultural-religioasà si provocator de conflictualitate: islamismul. In Europa centralà si intr-o bunà parte din Europa sud-orientalà s-au reconfigurat, pe parcursul urmàtoarelor douà secole, sub presiunea si a altor  forte  emergente (Prusia, Rusia), frontierele. In teritoriile aflate  sub egida politicà si  administrativà a curtii si Guvernului de la Viena crestinismului – in principal catolic si pe alocuri ortodox - i s-a recunoscut acel rol fundamental de factor unificator, religios, cultural si de mentalitate colectivà, ce nu a fost considerat  ca atare de comisia de redactare a   textului numit “Tratat care adoptà o constitutie pentru Europa”, semnat in “pompa magna” la Roma in 25 octombrie 2004 de 25 sefi de state si de guverne si ulterior retusat (“pe ici pe colo prin pàrtile (nu prea) esentiale”), dupà douà referenduri nationale (in Franta si Olanda) ce nu l-au aprobat, ceea ce a dus la  “re-redactarea” lui in versiunea numità mai apoi “Tratatul de la Lisabona” (2009). Versiune de care acum se poticnesc toate tàrile aflate “in prima linie” in ce priveste adàpostirea refugiatilor ce traverseazà Mediterana dinspre tàrmurile din sud sau ràsàrit.

La Kahlemberg, loc  simbolic pentru acel curs luat de istoria Europei dupà bàtàlie, a venit intr-o vizità simbolicà,  in toamna lui 1983, Papa Ioan Paul al II-lea, ex-cardinal Wojtyla, concetàtean, peste secole, cu Jan III Sobieski.  Acel munte nu poate fi considerat loc simbolic doar pentru presupusa “isterie care a cuprins Austria de ani de zile in problema refugiatilor” (preluàm aici exprimarea din coloanele unui foarte cunoscut cotidian  de netà orientare  radical-chic de stanga - cf. “La Repubblica”, 17.12. 2017), invocatà de gràbiti interpreti ai efectivei “crize a constiintei europene” pe care, intr-un alt context si cu alte conotatii o analizase in cartea omonimà, din 1935, Paul Hazard. “Efectul Kahlemberg” a làsat o amprentà durabilà asupra culturii si mentalitàtilor unei pàrti importante a Europei. Personal sunt convins cà  la acest lucru s-a gandit Sebastian Kurz cand a luat in considerare prezentarea noului guvern al Austriei la Kahlemberg in ziua de  sambàtà 16 decembrie.  Alàturi de Sebastian Kurz (n. 1986), tanàrul lider al Partidului Popular (Österreichische Volks Partei - ÖVK), care a depus juràmantul precum cancelar luni 18 decembrie, a mai participat la prezentarea guvernului una din oile negre ale presei progresiste sau auto-proclamatà ca atare, Heinz-Christian Strache, liderul FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs - Partidul Libertàtii), formatie consideratà in mod curent ca reprezentand extrema dreaptà, dat fiind anterioarele sale pozitii nationaliste (a se citi “sovraniste”) si anti-emigratie. FPÖ se regàseste in imaginarul politic european intr-o  pozitie oarecum asemànàtoare cu cea in care se regàseste si Lega Nord, virtuala aliatà a partidului Forza Italia condus de Silvio Berlusconi, in aliantà cu care are multe sanse de a castiga procente relevante la apropiatele alegeri legislative din Italia. Partidul lui Strache a obtinut la recentele alegeri din Austria 26,0% din voturile exprimate, plasandu-se pe locul al treilea in clasamentul electoral, imediat dupà Partidul Social-Democratic (26,9% din voturi). Voturile FPÖ, adàugate celor 31,5 procente ale Partidului Popular Austriac-Lista Kurz, asigurà coalitiei de dreapta o majoritate confortabilà in parlament, evitandu-se astfel eventualitatea unei nefiresti Grosse-Koalition (centru dreapta + centru stanga), nefireascà (pentru realizarea unui program clar) si care in Germania a dus recent la catastrofala crizà a Partidului Social-democrat (SPD). In ultimele decenii coalitii de acest gen au fost la ordinea zilei in Austria. Invatand din experianta germanà, constand in deteriorarea consensului ambelor partide la putere in favoarea dreptei, Kurz a evitat o posibilà eroare . Multi comentatori au vàzut in alegerile legislative  austriace, mai ales dupà ce victoria surprinzàtoare in turul al doilea la alegerile prezidentiale din decembrie 2016 a candidatului verde independent  Alexander Van der Bellen a pàrut a fi  un triumf al  valorilor democratice fundamentale. In acea vreme nu putini analisti politici indicau in Norbert Hofer, candidatul la presedintie din partea FPÖ, un posibil prim lider al extremei drepte in fruntea unui stat al Europei occidentale.  Acest lucru nu s-a intamplat si nici ulterioarele tentative de asaltare a pozitiilor principale fàcute de Geert Wilders in Olanda si de Marine Le Pen in Franta nu au avut succes. Comisia de la Bruxelles, in frunte cu Junker, a ràsuflat usuratà, desi nu prea avea motive: cazul alunecàrii mult spre dreapta a guvernului polonez al doamnei Beata Szydlo, pupila atotputernicului Jarosław Kaczyński, Presedinte al Partidului Drept si Justitie, de curand inlocuità (7 decembrie) cu ministrul de finante Mateusz Morawiecki, si el favorit al aceluiasi personaj, indeamnà la prudentà in evaluarea evolutiilor politice a persoanelor ce reprezintà nu doar o siglà a unui partid ci si o ideologie promovatà de conducerea acestuia. In noul guvern austriac, intrat in functie in data de 18 decembrie, Strache detine functia de vicepremier. Reprezentanti ai partidului sàu ocupà  pozitii in fruntea principalelor institutii “de fortà”: la Interne se aflà Herbert Kikl, “ ideologul” FPÖ, la Apàrare a fost numit Mario Kunasekche, presedintele FPÖ. Strache a tinut pentru el, ca vicepesedinte al guvernului, si ministerele Politiei si Sportului. La Externe a fost numità doamna Karin Kneissl, care nu militeazà in nici un partid, dar care a fost indicatà in mod expres tot de FPÖ.  Era aproape firesc ca in unele cancelarii  ceva mai “centriste” decat formatia  guvernamantalà din Austria si chiar in altele ce se pretindeau sau se pretind de centru stanga, sà se tragà semnalul “europeist” de alarmà. Partidul Popular al lui Kurz a obtinut un foarte bun rezultat la alegerile legislative  mai ales datorità suprapunerii unora dintre obiectivele sale politice peste cele ale partidului lui Strache, care astfel a si fost vàduvit de voturi ce-l puteau plasa in clasamentul electoral chiar intr-o pozitie superioarà aceleia a social-democratilor. In specific Kurz – care in cartea recordurilor ar putea figura ca cel mai tanàr presedinte de consiliu de ministri din lume – a promis sà taie beneficiile pentru refugiati si sà impiedice imigràrile de masà precum acea din 2015, la care iresponsabilitatea doamnei Merkel a contribuit din plin. Invitand toti refugiatii ce asaltau Europa in 2015 dna Merkel s-a crezut pentru cateva minute Isus Christos in momentul pronuntàrii celebrului indemn “làsati copii sa vinà la mine”. Cateva milioane de persoane – indeplinind sau nu conditiile cerute de legislatia internationalà privind azilul – au crezut cà se pot considera, in acel moment, fiii sau nepotii Sfintei Angela. Nu putini observatori au ventilat idea cà politica actualului guvern austriac  putea fi influentatà de ostilitatea partidului lui Stracher fatà de modul in care functioneazà Uniunea Europeanà, in concret fatà de cedàrile de suveranitate retinute inacceptabile. A contribuit mult la declansarea unei stàri de alarmà si faptul cà aproape simultan cu constituirea cabinetului Kurz avea loc la Praga o intalnire a partidelor europene  de dreapta , acelea pe care presa de stanga le lichideazà scurt cu caracterizarea “nationaliste si xenofobe”. Onorurile casei au fost fàcute la Praga de Tomio Okamura, japonez cehizat, ex intreprinzàtor care conduce formatia politicà “Libertate si Democratie directà” (EFN). La ultimele alegeri legislative din Republica Cehà formatia lui Okamura a obtinut 22 de locuri de deputat, formand astfel al treilea grup ca tàrie din  Camera Deputatilor. La intalnirea de la Praga au participat Marine Le Pen,  Geert Wilders, reprezentanti ai italianissimei Lega Nord (din 21.12.2017 rebotezatà simplu doar Lega – pentru a se sublinia caracterul sàu national), precum si reprezentanti ai FPÖ, formatia lui Stracher. A fost suficientà aceastà prezentà pentru ca in presa de centru stanga si stanga din Europa sà se manifeste ingrijorare fatà de eventualele pozitii viitoare in materie de politicà externà ale  Austriei. In noul guvern austriac s-a vàzut, in genere, un viitor aliat  “Grupului de la Visegrad” (Polonia, Republica Cehà. Slovacia, Ungaria). Partea amuzantà a acestei confuzii stà in faptul cà  denumirea respectivà evocà un fapt istoric cu anume conotatii. La Visegrad se intalniserà in 1335 Carol I al Ungariei (alias Carol Robert de Anjou, 1288-1242 rege al Ungariei 1308-1342), Cazimir al III al Poloniei (1310-1370) si Ioan I de Luxemburg (1296-1310), rege al Boemiei ( 1310-1346) in scopul de a càuta noi cài comerciale care, ocolind Viena, sà lege teritoriile lor de pietele europene. “Grupul de la Visegrad” contemporan nouà nu isi propune, si speràm sà nu ne inselàm, in nici un caz sà fie ocolità Viena, ba dimpotrivà, aspirà ca Viena sà-i impàrtàseascà punctele de vedere privind legàturile economice si politice cu restul Europei, refuzand si ea unele “diktate” emanate de Comisia de la  Bruxelles.

Partide si guverne a càror orientare nu coincide cu orientarea imprimatà Uniunii Europene in ultimii ani in mod special de Germania in ce priveste politicile fatà de refugiati se regàsesc in mai toate tàrile europene. Nouà ne este limpede cà dacà in Germania ceva nu se va schimba in modul de tratare a materiei respective, consensul castigat de partidul de dreapata  Allianz für Deutschland va fi in crestere, in dauna – in principal – SPD, deja ajuns la recentele alegeri la cel mai mizerabil procent de consens electoral (20%) din istoria postbelicà a partidului. Acest lucru l-a inteles bine tanàrul Kurz care a impus partidului pe care s-a sprijinit o adàugare la denumirea de pe manifestele electorale: “Österreichische Volkspartei - Liste Kurz”.  (Fig. 2) Nu se poate spune cà “marea inlocuire” de populatie despre care vorbesc unele partide, prevalent de dreapta si de extremà dreaptà,  din tàrile Grupului de la Visegrad si din tàrile din afara acestuia este un fenomen inventat de minti bolnave. Cine se ocupà de studii demografice este in màsurà sa calculeze rata de crestere a acelor straturi ale populatiei ce fac parte din grupuri culturale, religioase si etnice diferite. Faptul cà populatia islamicà creste in Europa in ritmuri sustinute si in cateva decenii va prevala in regiuni si chiar tàri ale UE – pentru inceput, conform calculelor, in Belgia – tine de domeniul evidentei stiintifice.  Politica Uniunii Europene trebuie sà concilieze stiinta cu umanitatea si cu legalitatea, sà respecte identitatea propriilor popoare si traditiilor lor culturale si religioase si sà le facà respectate de cei ce intrà in mediile nationale in care se manifestà acestea. In multe tàri din Europa s-a ajuns la situatia paradoxalà cà, in special in mari aglomeratii urbane, autoritatea Shariei se substituie legalitàtii statale. In subconstientul unor populatii din fostul imperiu al Habsburgilor, mai mult decat in subconstientul altor  populatii europene, mà refer in principal la cele din Europa de Nord, existà idea cà  ceea ce nu a reusit a face armata lui Kara Mustafa sub zidurile Vienei in 1683 ar putea reusi sa facà politicile U.E., in parte inspirate de un umanitarism demagogic caracterizat de pasarea responsabilitàtilor de la centru càtre periferie, motiv pentru care Grecia si mai recent Italia au devenit in ultimii ani douà veritabile hub-uri ale migratiilor “in tranzit spre nord”, dar in bunà parte risipite si uneori dispàrute fàrà a làsa urme  in “primul teritoriu de primire” inainte de acea “redistribuire in Europa” pe care multi membri ai U.E o refuzà (tàrile din “Grupul Visegrad” in totalitatea lor) sau o redimensineazà.

Este la fel de adevàrat cà unele din partidele ce fac parte din grupul “Europa Natiunilor si Libertàtilor” din Parlamentul European au suferit infrangeri la alegerile din 2017 (in Franta si Olanda), dar este la fel de adevàrat cà  potentialul de recuperare al terenului pierdut este mereu in functie de imobilismul partidelor de guvernàmant. Un exemplu in acest sens este chiar  Partidul Libertàrtii (Freiheitliche Partei Österreichs) al lui Strache care dupà brilantul rezultat din 1999 (la conducere se afla atunci Jörg Haider), cand a obtinut 26,9% din voturi, depàsind Partidul Popular cu 400 de voturi, a càzut  in 2002 la 10%, pentru a recupera aproape integral, la ultimele alegeri, pierderea de acum aproape un deceniu si jumàtate.  Recuperarea se datoreazà agitatiei create in jurul unor tematici fundamentale ce nu si-au gàsit rezolvarea incà. Marine Le Pen si Geert Wilders, si dacà nu ei cel putin adeptii lor, nu ar trebui considerati dispàruti de pe scena politicà atata vreme cat polemica lor constantà cu modul de gestionare al Uniunea Europene, acuzatà constant de falimentul politicilor impotriva sàràciei, somajului, ordinei publice si imigratiei masive, isi gàsesc un ecou in randul  categoriilor dezavantajate din multe din cele 27 de tàri ale acesteia. Acestor categorii  se adreseazà prevalent acum partidele din dreapta esichierului politic european.  

In Cehia alegerile din octombrie 2017 au dus la victoria categoricà (30% din voturi) a lui Andrei Babis, magnatul leader al miscàrii Actiunea Cetàtenilor Nemultumiti (ANO), poreclit de localnici “Trump-ul ceh” sau “Babisconi”. Babis a imprimat partidului sàu o orientare euroscepticà, impàrtàsità de altfel de austriacul Stracher.  Social-democratii cehi (CSSD) condusi de Bohuslav Sobolka au iesit din acele alegeri cu oasele rupte (7,2 % din voturile exprimate). Intre orientare politicà si intentii declarate dupà vot, pentru linistirea spiritelor agitate sau neincrezàtoare, existà de regulà unele diferente. “Suntem o miscare democraticà, suntem filoeuropei” – a declarat imediat dupà alegere Babis. A mai precizat cà “vrea sà lupte la Bruxelles in favoarea intereselor nationale ale cehilor”.  Babis s-a instalat la guvernare dupà lungi tratative care nu au exclus multe din cele nouà partide - de centru, dreapta si stanga – intrate in parlamentrul ceh. A tratat cu Partidul Libertàtii si al Democratiei Directe al intreprinzàtorului ceh-japonez Tomio Okamura (10,68% la alegerile din octombrie) si nu a exclus de la tratative nici màcar Partidul Piratilor (10.74% din voturi la alegeile recente) sau Partidul comunistilor nereformati (KSCM – 7,8% din electorat). Nu este incà bine clar cu cine va guverna panà la urmà deoarece guvernul pus pe picioare in 13 decembrie este unul minoritar, care pentru a putea  sà devinà majoritar are o “perioadà de gratie” panà la jumàtatea lunii ianuarie 2018, cand va trebui sà se confrunte votul de incredere din parlament. Babis este un personaj extrem de controversat: a fost acuzat de operatii frauduloase constand in recurgerea la finantàrile UE in favoarea unora din societàtile din grupul sàu agro industriale ce valoreazà in jur de 4 miliarde de euro.   Nu i se pot nega insà competentele in sectorul economic-financiar. Panà in mai 2017 Babis a fost ministru de finante in guvernare cu social-democratii si reprezentantii Uniunii Democrat-Crestine.  In 2016 Republica Cehà a fost tara  din U.E. cu cel mai mic numàr de someri: 3,3% din forta de muncà.  La sfarsitul lui 2016 surplusul de bilant al Cehiei a fost de 61,7 miliarde de coroane, aproximativ 2 miliarde euro, cel mai bun rezultat economic post 1989. Cine il prezintà pe Babic ca pe un populist tip Trump credem cà greseste.  Este mai degrabà un oligarh concret, de stanga-dreapta. Pentru a castiga alegerile el a recitat rolul unui politician institutional constient cà nu poate face bresà in electorat fàrà sloganuri populiste.  Orientarea lui va fi mai clarà doar cand se va apropia votul de incredere din parlament.  In orice caz, in problema migrantilor orientarea sa este in linie cu acea pe care in Austria o promoveazà cancelarul Kurz. O orientare in general in sintonie si cu acea imprimatà guvernului Slovaciei de càtre primul ministru Robert Fico. Dupà alegerile din 2016, in care partidul sàu Directie-Socialdemocratia (SMER) a pierdut 34 de pozitii in Parlament fatà de alegerile din 2012,  Fico a reusit a face un guvern impreunà cu  Partidul National Slovac (SNS), cu varianta slovacà a UDMR, partidul Most-Hid (in rom. “Puntea”), component al Partidului Popular European si cu Siet (in rom. “Reteaua”). Fico, un personaj “post-ideologic”, a promovat consecvent idea identitàtii nationale slovace si s-a gàsit astfel in discursurile publice pe lungimi de undà apropiate de cele ale colegilor polonezi, maghiari, cehi si austrieci. Acestia din urmà sunt depozitarii unei experiente politice pragmatice, raportabilà la experiente istorice si diplomatice consumate in centrul unui imperiu ce a cunoscut màriri si decàdere, unde centrul de putere, drastic redimensionat in influentà dupà primul ràzboi mondial, nu si-a pierdut aplombul cultural si constiinta valorii de sine. Flexibilitatea demonstratà de Strache si abilitatea diplomaticà a tanàrului prim ministru Kurz a dus, dupà douà luni de tratative la elaborarea unui program detaliat, care, dacà va fi respectat,  pare a fi astfel ferit de viitoare contestàri dintr-o parte sau alta. Un program atent la problemele dezvoltàrii, la investitiile in infrastructuri, la promovarea energiilor reinnoibile, dar si la intàrirea rolului politiei si la fluidizarea practicilor administrative. Strache s-ar fi làsat convins sà renunte la promisiunea electoralà de a lansa un referendum pentru abrogarea tratatului de liber schimb cu Canada (CETA), in care ambientalistii si asociatile de consumatori vàd usa din spatele casei prin care va intra defunctul tratat transatlantic de schimb liber (TTIP), avantajos pentru multinationalele americane si ultra dezavantajos pentru producàtorii din U.E. Liderul Partidului Popular la randul sàu ar fi enuntat la propunerea unui referendum in stilul Brexit - ce s-a dovedit  falimentar - privind Austria.

Guvernul Kurz se mentine insà pe linia politicii restrictive in raport cu fenomenul migratiei si este probabil cà se va pronunta impotriva modificàrii regimului impus de Acordul de la Dublin, dorità in principal de Italia, in ce priveste repartizarea automaticà a migrantilor. Numai in legàturà cu aceastà problematicà  se poate vorbi de o apropiere a politicii guvernului de la Viena de politica Grupului de la Visegrad.  Austria isi va stabili, se pare, singurà numàrul anual de acceptàri de refugiati cu drept de azil. A fost, desigur, o eroare lansarea ideii, nediscutatà in prealabil cu partea italianà, atribuirii cetàteniei austriece etnicilor austrieci din Trentino-Alto Adige: acestia au deja cetàtenie atat italianà di cetàtenia Uniunii Europene, pe care o au, fireste, si cetàtenii Austriei. De altfel respectiva idee a fost rapid redimensionatà de chiar partea austriacà.  Sigur este insà cà la granita cu Italia se vor inteti controalele pentru identificarea trecerii ilegale a frontierei de càtre migrantii proveniti din acea directie.  Sigur este cà Germania va intalni in guvernele Grupului de la Visegrad si in guvernul de la Viena acel obstacol, formal si substantial, ce-i va permite doamnei Merkel sà facà slalom special in abordarea problemei migrantilor si sà iasà bazma curatà din incurcàtura in care a intrat singurà. Un exercitiu propedeutic l-ar putea incerca in aceastà iarnà, impreunà cu cancelarul Kurz, pe una din pistele de pe Kahlemberg.

Galerie: 

Format: 

Tags: