Publicat: 25 Decembrie, 2013 - 09:00
Share

În perioada sărbătorilor specialiştii în nutriţie recomandă prudenţă la mâncare mai ales dacă s-a ţinut şi post.

,,De Crăciun măcar cantităţile de carne pe care le consumăm să fie mici, dacă nu mâncăm peşte. Vorbim de 100 grame produs finit la o masă, şi să fie o carne cât mai degresată, astfel ca trecerea de la o alimentaţie vegetală la una animală să nu fie făcută brusc şi să îngreunăm activitatea digestivă. Ideal ar fi ca toate alimentele tradiţionale care se consumă în această perioadă să fie însoţite de legume de sezon, dacă se poate de salată de varză, salate de rădăcinoase care au multe fibre şi ajută la eliminarea mai uşoară a rezidurilor din colon după o masă copioasă, recomandă medicul nutriţionist, Lygia Alexandrescu.

Medicul subliniază că hidratarea trebuie să fie corespunzătoare şi înainte de mesele principale, prânz, în mod deosebit să fim bine hidrataţi, iar dacă suntem invitaţi undeva să încercăm să mâncăm acasă o salată, un iaurt astfel ca să nu fie o foame cumplită.

 ,,Divizarea pe mese este foarte importantă. Vom mânca porţii mici, vom alege curcanul în loc de exces de carne de porc,sau dacă vrem să mâncăm porc ar fi indicat muşchiuleţul.Sarmalele, vedetele sezonului, se pot prepara cu orez integral, nimic din ce intră în compoziţia sărmăluţelor să nu fie prăjit, carnea să fie jumătate porc jumătate curcan sau vită. Iaurtul poate înlocui cu succes smântâna.

Este bine să se consume şi multă salată, murături de sezon de preferat cele în saramură, ele conţin acid lactic, care ajută la popularea colonului cu bacterii probiotice necesare digestiei. Nu sunt atât de recomandate cele în oţet.

Este de preferat cozonacul de casă, dulciurile preparate în casă, în locul celor din comerţ. Nu creme multe, foetaj, nu produse care conţin margarină, este indicat un tort uşor, tarte cu fructe, plăcinta cu brânză, cu stafide, cu dovleac, mere. Cozonacul pe care-l mâncăm să nu fie în cantitate mare, să nu depăşim 100 - 150 de grame", explică dr. Alexandrescu.

Specialistul recomandă ceaiuri, între mese, iar seara de preferat un lactat fermentat, cum ar fi chefir, lapte bătut.

,,Atenţie mare la capitolul băuturi, la cantitate. Vinul roşu de calitate cât mai sec, cât mai natural, este recomandat. Alcool cât mai puţin şi care să nu vină pe un stomac gol. După masă să încercăm să facem câţiva paşi, plimbări în parc mers pe jos, mişcarea ajută la reglarea glicemiei, după o masă copioasă. Nu trebuie să bem sucuri nici carbogazose, dulci, nici sucuri proaspete, e bine să bem apă plată, ceaiuri neîndulcite la temperatura camerei. Dintre ceaiuri este indicat amestecul de păpădie, salcâm, lemn dulce sunt remedii antibalonare, anticonstipaţie. Ele trebuie consumate pe toată perioada zilei, a detaliat dr. Lygia Alexandrescu.