29 septembrie 2022

De Ziua Culturii Naţionale, ascultăm opera „Luceafărul” la Galaţi şi Brăila

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sâmbătă, pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” a programat opera Luceafărul, în sala de spectacole a instituţiei, sub bagheta dirijorală a maestrului Cristian Sandu. Acelaşi spectacol va avea o reprezentaţie şi pe data de 16 ianuarie, de la ora 18:30, pe scena Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” din Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila.

Nicolae Bretan a fost deopotrivă compozitor, bariton şi regizor de operă. Muzicianul a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) şi la Magyar Kiralyi Zeneakademia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 şi-a luat şi licenţa la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj şi director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de la Timişoara.

Opera într-un act Luceafărul, de Nicolae Bretan, pe versuri de Mihai Eminescu, a avut premiera la data de 2 februarie 1921 la Cluj, cea mai recentă reprezentare fiind în anul 1994, când Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj a înregistrat audio această operă. În ultimii ani, începând din 2014, instituţia noastră a avut o serie de reprezentaţii cu această lucrare în varianta cu pian, acum, la comemorarea a 130 de ani de la moartea poetului conducerea şi colectivul teatrului dorind să prezinte lucrarea integral.

Din distribuţie vor face parte soliştii: Florin Bobei (Luceafărul), Lorena Sanda – debut (Fata de Împărat), Adrian Mărginean (Pajul), Silvia-Alice Niţă (Jupâniţa), Sebastian Băncilă – debut (Arhanghelul Mihail), Tudorel State – debut (Corăbierul), Florentina Ştefan şi Ionuţ Ţurlea (balerini). Alături de solişti, vom asculta corul Teatrului, condus de dirijorul Daniel Nistor.

Regia artistică a acestui spectacol îi aparţine lui Adrian Mărginean, pe o concepţie regizorală a regretatului Emil Pinghireac. Scenografia poartă Pregătirea muzicală este asigurată de Ciprian Oloi, iar maestrul corepetitor al corului este Georgiana Diaconescu.

Biletele pentru spectacolele Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” pot fi achiziţionate din incinta Shopping City Galaţi, de la noul punct de lucru al instituţiei. Rezervările pentru reprezentaţia operei Luceafărul de pe 15 ianuarie se pot face telefonic exclusiv la numărul 0753.312.308. Biletele pentru acest spectacol mai pot fi achiziţionate şi online accesând link-ul www.blt.ro/luceafarul .

Biletele pentru reprezentaţia operei Luceafărul de pe 16 ianuarie pot fi rezervare, apelând numărul de telefon 0239.615.010, al Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” din Brăila (str. Ana Aslan, nr. 29).

Evenimentele Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” se organizează respectând măsurile stabilite privind de autorităţi privind prevenirea răspândirii bolii COVID-19. Purtarea măştii de protecţie pe tot parcursul desfăşurării spectacolelor Teatrului este obligatorie, iar accesul în sala de spectacole se face cu certificatul verde aprobat de Uniunea Europeană, care face dovada vaccinării sau trecerii prin boală.