Publicat: 1 Iulie, 2016 - 21:00

Vineri, a avut loc o întâlnire informală între Dean Thompson, DCM al Ambasadei SUA la București, și membrii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), la Clubul Diplomatic.

Subiectele abordate au făcut referire la aspecte considerate importante din perspectiva parteneriatului strategic: economie, securitate regională, energie, sector academic și cultural.

De asemenea, cu această ocazie, CNMR a prezentat Planul Național pentru Modernizarea României.

Dean Thompson a apreciat activitatea Coaliției, precum și largă reprezentativitate a membrilor Coaliției, subliniind, în același timp, necesitatea continuării dialogului în scopul stabilirii unor obiective bilaterale concrete.

Coaliția Națională pentru Modernizarea României a fost reprezentată la reuniune de către Asociația pentru Implementarea Democrației (AID), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), Consiliul Național al Rectorilor (CNR), Consorțiul UNIVERSITARIA, Universitatea Politehnică din București, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Națională Sindicala 'ALMA MATER', Confederația Sindicală Națională 'MERIDIAN', Camera Auditorilor Financiari din România, Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Corpul Național al Polițiștilor, Federația Patronatelor din Turism și Servicii, Federația Națională a Sindicatelor din Industria Alimentară (SINDALIMENTA-FSIA), Asociația Națională a Autorității Teritoriale de Ordine Publică, Institutul pentru Politici Sociale, Asociația Viața fără Violență, Centrul pentru Studii Politice, Strategii și Politici de Securitate, Calea Europeană, Asociația pentru Integritate Publică.

La finalul întâlnirii, Alexandru Cumpănațu, Președinte al CNMR, a urât anticipat 'La mulți ani !' Statelor Unite ale Americii cu ocazia Zilei Naționale de pe 4 iulie.