Publicat: 21 Aprilie, 2012 - 11:11

Facultatea de Electronică, Telecomunicații şi Tehnologia Informației organizează Sâmbătă, 21.04.2012, începând cu ora 13.00 în Aula Facultății la etapa națională a concursului Robochallenge.
Considerată cea mai mare competiție studențească de robotică, această întrecere va reuni tineri ambițioşi şi talentați din toate marile centre universitare din România.
Concursul este structurat în 4 mari probe, fiecare echipa având posibilitatea să aleagă să participe la una sau mai multe probe gândite de organizatori. Robo‐Sumo este cea mai îndrăgită proba ce se desfăşoară între 2 roboți autonomi plasati într‐un ring. Fiecare robot va încerca să îşi scoată adversarul în afara ringului şi în acelaşi timp sa evite să cadă în afara suprafeței de joc; primul ieşit din cadru pierde runda. Pe acelaşi principiu se desfăşoară şi proba de Mini‐Sumo, cu roboți construiți la o scală mai mică.

Robo‐Fotball presupune confruntarea a doi roboți poziționați pe un teren de fotbal, împreună cu câte 12 mingi. Fiecare robot trebuie sa detecteze poarta adversarului şi să dea cât mai multe goluri. Robo‐Line Follower este proba ce se adresează şi elevilor de liceu; robotul trebuie să parcurgă traseul de la start la finish. Vor exista mai multe secțiuni iar caştigator va fi robotul care parcurge traseul în cel mai scurt timp.