30 iunie 2022

Debutul primei ediţii a „International Conference on Laser, Plasma and Radiation – Science and Technology”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deschidere „ICLPR-ST”

Debutul primei ediţii a „International Conference on Laser, Plasma and Radiation – Science and Technology” (ICLPR-ST), organizată de către Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (INFLPR) a avut invitaţi de seamă: George Tuţă – deputat de Ilfov, Sorin Costreie – consilier al primului Ministru, Iulian Popescu – secretar de stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Hubert Thuma – preşedinte CJ Ilfov, Mihaela Toader – preşedinte MSP şi administrator al CJ Ilfov, Narcis Constantin – primarul oraşului Măgurele, Adrian Curaj – director UEFISCDI.

Conferinţa desfăşurată în format hibrid reuneşte timp de o săptămână (7 – 10 iunie), la Palatul Parlamentului, peste 200 de participanţi: cercetători de la universităţi şi instituţii de cercetare din ţară şi din străinătate, membri ai unor companii industriale ce îşi derulează activitatea în domeniul ştiinţei şi dezvoltării de noi tehnologii cu laseri, plasmă şi radiaţie, specialişti din domeniu.

Cele 12 sesiuni plenare care au început ieri, 7 iunie, vor fi susţinute de către profesori de prestigiu ai comunităţii ştiinţifice dedicate laserilor şi plasmei, din România şi din străinatate (Franţa, Elveţia, Japonia, Israel, SUA, Germania, Cehia, Belgia ş.a.). În prima zi, domnii profesori au abordat, în principal, problemele cele mai stringente ale societăţii actuale, prezentând metode moderne de generare-regenerare a energiei prin fotocataliză, conversia dioxidului de carbon şi a metanului, precum şi probleme actuale legate de fuziunea nucleara.

De asemenea, au fost prezentate aspecte de optică modernă pentru procesarea materialelor utilizând fascicule non-difractive pentru depăşirea limitei de difracţie, aspecte privind degradarea cu plasmă a poluanţilor, dezvoltarea de tehnologii combinate cu plasmă şi radiaţie, precum şi aspecte privind aplicarea metodelor statistice şi de machine learning în cercetare.

Cristian Mihăilescu, Director General INFLPR: „În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru prezenţa la conferinţa noastră, în special invitaţilor noştri care au găsit timp în agenda lor pentru a participa la această sesiune de deschidere. După cum ştiţi, această conferinţă este atât o continuare, cât şi un nou început. O continuare, pentru că vine după o serie lungă de evenimente ştiinţifice co-organizate de institutul nostru: 12 Conferinţe în domeniul aplicaţiilor laserelor şi 8 în aplicaţii cu plasmă. Un nou început, pentru că este primul eveniment ştiinţific organizat doar de institutul nostru şi care încearcă să reunească ambele domenii într-o nouă serie de conferinţe care, sperăm, să servească drept evaluare ştiinţifică internaţională a activităţii noastre, dar şi pentru o intensă activitate”.

Hubert Thuma, Preşedinte CJ Ilfov: „Aici, în Ilfov, avem şansa să avem Măgurele, un oraş capital al Ştiinţei, Tehnologiei şi Educaţiei din România. Institutul Naţional de Fizică a Laserului, Plasmei şi Radiaţiilor, organizatorul ICLPR-ST, este cu siguranţă una dintre instituţiile cheie ale acestei structuri, aşa cum o demonstrează anii îndelungaţi şi fructuosi de cercetare, tehnologii şi aplicaţii în toate acestea şi domeniile conexe. Un Parc Ştiinţific a fost înfiinţat la Măgurele pentru a arăta şi a demonstra tuturor din această ţară, dar şi oaspeţilor noştri internaţionali, principiile de bază ale cercetării şi dezvoltării în domeniu, în beneficiul elevilor, studenţilor, studenţilor postuniversitari, masteranzilor şi doctoranzilor. precum şi oricărei alte persoane interesate. Noi, în Consiliul Judeţean Ilfov, vom ajuta cu tot ce este necesar pentru ca toate aceste proiecte să avanseze şi să fie în timp şi, sperăm, să devină operaţionale pentru următoarea ediţie a ICLPR-ST. Închei urându-vă, din nou, succes deplin! Vă rugăm să veniţi la Măgurele şi în Ilfov, acolo unde veţi fi oricând bineveniţi”.

Mihela Toader, preşedinte MSP: „Sunt aici pentru a reprezenta Asociaţia Măgurele Science Park, înfiinţată de Consiliul Judeţean Ilfov pentru a susţine cercetarea, educaţia şi inovarea în Ilfov, şi nu numai. Cel mai mare şi mai important proiect al nostru este, aşa cum spunea şi dl. Thuma, realizarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic Măgurele. Aş vrea să mulţumesc conducerii acestui institut şi celorlalte institute din Măgurele, care ne sunt partenere în acest proiect. (…)Suntem foarte mândri să vă anunţăm că reprezentanţii Comisiei Europene au acceptat ca Măgurele Science Park să reprezinte un proiect strategic în cadrul următorului program operaţional regional”.

Constatin Narcis, Primarul oraşului Măgurele: „Dezvoltarea economică este una dintre priorităţile Primăriei Oraşului Măgurele, pentru că ne dorim să sporim bunăstarea locuitorilor săi, majoritatea dintre aceştia lucrând deja în domeniul cercetării. Pentru îndeplinirea acestui scop, pe lângă investiţiile publice, încercăm să atragem investitori noi şi capital, să promovăm antreprenoriatul şi să dezvoltăm un mediu atractiv pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi, de asemenea, să promovăm principiile economiei verzi. În plus, parteneriatele noastre cu universitatea şi institutele de cercetare vor asigura o corelare a forţei de muncă specializată, cu cerinţele mediului de afaceri. Având în vedere scopul nostru, consider că dialogul internaţional, cooperarea şi colaborarea, sunt mijloace esenţiale pentru progresul şi dezvoltarea comunităţii pe care o reprezentăm”.

George Tuţă, deputat de Ilfov: „Ştiinţa este importantă, dar este şi grea, deoarece oamenii de ştiinţă mereu vin cum mai multe întrebări decât răspunsuri. Cu toate acestea, ştiinţa ne învaţă şi ne ajută să înţelegem propriile acţiuni şi să avem grijă de drepturile noastre. De aceea, ştiinţa şi educaţia ştiinţifică sunt atât de importante”.

Sorin Costreie, Consilier al Primului Ministru”Avem, astăzi, şansa, de a fi alături unii de alţii – cercetători din ţară şi din străinătate, administraţia locală, administraţia centrală, cu scopul de a colabora şi de a ne coordona munca, pentru a putea îndrepta cercetarea spre direcţia corectă”.

Iulian Popescu, Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: „Felicit INFLPR pentru iniţiativa de a organiza acest eveniment care reuneşte, în aceeaşi sală, atâtea minţi luminate din domeniul laserilor, plasmei şi radiaţiei”.

Adrian Curaj, Director UEFISCDI:”Reuniunea de astăzi este un semn de normalitate, deoarece cu toţii ne dorim să facem lucrurile să se întâmple cu şi pentru cercetători”.

Evenimentul este organizat de INFLPR în parteneriat cu Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Asociaţia Măgurele Science Park (MSP), precum şi cu sprijinul sponsorilor: 3R Green, AMS 2000 Trading Impex, Apel Laser, BERD Trading, BIOTECH SOLUTIONS, CANBERRA PACKARD S.R.L., HISTERESIS, HYPO Tech & Consulting, NanoSystems MC, SC NANOTEAM, Shimadzu, SPECS, Surface, Nano Analysis, Thales Group.

Nicoleta Popescu
Specialist Comunicare şi Relaţii Publice