Publicat: 31 Ianuarie, 2018 - 08:49

Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate pentru emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate de posturile de televiziune în perioada 10-12.11.2017, pentru modul în care au fost abordate subiecte legate de relaţiile din interiorul Casei Regale şi de starea de sănătate a Regelui Mihai. Constatând încălcarea legislaţiei audiovizualului, CNA a decis să aplice următoarele sancţiuni:

- România TV - amendă de 25.000 de lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului 504/2002 şi ale art. 40 alin. (4) şi art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual;

- B1 TV - somaţie publică, deoarece radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 64 alin. (1) lit. a), b) din Codul audiovizualului.

De asemenea, ca urmare a analizării rapoartelor de monitorizare întocmite pentru emisiuni difuzate în perioada 14-16.12.2017, Consiliul a decis să sancţioneze postul Antena 1 cu amendă de 10.000 de lei, deoarece emisiunea "Aici eu sunt vedeta", ediţia din 14.12.2017, a fost difuzată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului.

În aceeaşi şedintă, societatea TV Sirius SRL Drobeta Turnu Severin a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului.

În urma analizării rapoartelor întocmite de Serviciul Inspecţie, membrii CNA au decis să aplice câte o somaţie publică societăţilor Digital Cable Systems, Digi SRL Ditrău, Len-Bett Lăzarea şi Akta Telecom, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului. Societatea Dream Radio SRL (Dream FM Clasic Focşani) a fost sancţionată cu somaţie publică, deoarece nu a respectat prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului. 

Tag-uri Nume: