12 august 2022

Decizii ale Consiliul Naţional al Audiovizualului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sancţiuni: amenzi de 10.000 de lei şi 5.000 de lei – Realitatea Plus

Întrunit în şedinţa publică din data de 04.08.2022, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite, pentru emisiuni difuzate în perioada 06 – 19.02.2022 de postul Realitatea Plus. Constatând încălcări ale legislaţiei audiovizuale, Consiliul a decis să aplice radiodifuzorului următoarele sancţiuni:

– Amendă de 10.000 de lei pentru ediţia din 06.02.2022 a emisiunii „Culisele Statului Paralel” în cadrul căreia au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, conform cărora: „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze liberă formare a opiniilor”. Printre titlurile afişate pe ecran: „Georgescu dezvăluie planul resetării României”; „Georgescu: România acceptă supusă orice din partea NATO”; „Georgescu: Scutul Deveselu e o ruşine diplomatică”;

– Amendă de 5.000 de lei, deoarece în emisiunea „Legile Puterii” din 10.02.2022 nu au fost respectate dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi nici cele ale art. 66 din Decizia CNA nr. 220/ 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual [Art. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate şi invitate să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt; Art. 66 – În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată liberă formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică].

Biroul Informare şi Relaţii Publice

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competenţele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/ 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNAaccesaţiwww.cna.ro .

Date de contact: tel. 021.305.53.43, e-mail: comunicare@cna.ro