24 ianuarie 2022

Decizii ale Curții Constituționale

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Având în vedere Hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2021 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion şi alţii, C379/19 DNA- Serviciul Teritorial Oradea, C-547/19 Asociaţia ŤForumul Judecătorilor din Româniať, C-811/19 FQ şi alţii şi C-840/19 NC, care a generat dezbateri în spaţiul public cu privire la impactul acesteia asupra Curţii Constituţionale a României, facem următoarele precizări:

Prin Decizia nr.685/2018, Curtea s-a pronunţat asupra unui conflict juridic de natură constituţională care a vizat nelegala compunere a Completurilor de 5 judecători organizate la nivelul Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie. Constatând că acestea au fost nelegal constituite, Curtea a stabilit conduita constituţională de urmat, conduită ce se regăseşte în art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost date de o instanţă cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, conform căruia se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, atunci când instanţa nu a fost compusă potrivit legii

Prin Decizia nr.417/2019, Curtea s-a pronunţat asupra unui conflict juridic de natură constituţională care a vizat neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Constatând că acestea, contrar legii, nu au fost constituite, Curtea a stabilit conduita constituţională de urmat, conduită ce se regăseşte în art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, conform căruia atunci când există cazul de nulitate absolută referitor la necompetenţă, instanţa apel dispune rejudecarea de către instanţa competentă, respectiv, în cazul analizat, de completurile specializate.

Prin Decizia nr.51/2016, Curtea a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că mandatul de supraveghere tehnică poate fi pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr.26/2019, Curtea s-a pronunţat asupra unui conflict juridic de natură constituţională care a vizat încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a unor protocoale de colaborare. Constatând că acestea nu puteau fi încheiate între cele două autorităţi publice, Curtea a stabilit conduita constituţională de urmat, conduită ce se regăseşte în pct.3 al dispozitivului deciziei, respectiv „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare”.

Astfel cum s-a arătat mai sus, aceste decizii au antamat probleme punctuale referitoare la:

– compunerea Completurilor de 5 judecători la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

– la constituirea completurilor specializate în materia infracţiunilor de corupţie la nivelul Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie;

– punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică;

– la competenţa Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a încheia protocoale de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii.

Prin urmare, niciuna dintre aceste decizii nu a vizat nici crearea unei impunităţi cu privire la faptele ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie şi nici înlăturarea răspunderii penale cu privire la aceste infracţiuni.

Subliniem faptul că, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt şi rămân general obligatorii.

De altfel, şi CJUE recunoaşte, în cuprinsul Hotărârii sale din 21 decembrie 2021, caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, concluziile din Hotărârea CJUE potrivit cărora efectele principiului supremaţiei dreptului UE se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv cele de ordin constituţional să poată împiedica acest lucru, şi potrivit cărora instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicate, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii a dreptului UE, presupun revizuirea Constituţiei în vigoare. În plan practic, efectele acestei Hotărâri se pot produce numai după revizuirea Constituţiei în vigoare, care, însă, nu se poate face de drept, ci exclusiv la iniţiativa anumitor subiecte de drept, cu respectarea procedurii şi în condiţiile prevăzute chiar în Constituţia României.