8 decembrie 2021

Declaraţiile de presă comune susţinute de Preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut miercuri, 27 octombrie 2021, la Cairo, Republica Arabă Egipt, declaraţii de presă comune cu Preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei Preşedintelui României:

„Domnule Preşedinte,

Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu astăzi în vizită de stat în Republica Arabă Egipt, unul dintre prietenii tradiţionali ai României în regiunea Orientului Mijlociu şi Africa şi un partener economic şi sectorial foarte important.

Anul acesta celebrăm aniversarea a 115 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Egipt, o relaţie îndelungată, caracterizată prin respect şi încredere reciprocă.

Există, în continuare, un potenţial foarte mare de dezvoltare a relaţiilor noastre bilaterale pe toate planurile.

Această vizită reconfirmă dorinţa noastră de a consolida dialogul politic la nivel înalt, dar şi de a reafirma angajamentul reciproc al statelor noastre în favoarea diversificării contactelor şi proiectelor, prin orientarea acestui parteneriat tradiţional spre viitor.

Sunt ferm convins că viitoarea rundă a Comitetului mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică va avea un rol important în extinderea cooperării noastre şi în stimularea cât mai multor proiecte economice comune, permiţând totodată şi modernizarea cadrului juridic actual.

De asemenea, în cadrul discuţiilor am convenit că în perioada următoare trebuie să identificăm noi modalităţi de a valorifica importantul potenţial de dezvoltare a cooperării în domenii cu rol crucial atât pentru România, cât şi pentru Egipt: industria de apărare, energie, agricultură, transporturi, IT&C, securitate cibernetică, educaţie, cercetare şi inovare.

Forumul de afaceri care are loc în marja acestei vizite va juca, fără îndoială, un rol important.

Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Egipt şi România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât şi pe terţe pieţe, plecând inclusiv de la faptul că şi România, şi Egiptul reprezintă porţi de intrare spre cele mai importante pieţe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb.

În cadrul discuţiilor de astăzi am avut, de asemenea, un schimb de opinii cuprinzător cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare.

Nu este întâmplător faptul că atât pentru România, cât şi pentru Europa, Egiptul ocupă un rol privilegiat. Prin poziţionarea sa la joncţiunea dintre Africa, Orientul Mijlociu şi Europa, Egiptul are un rol crucial pentru menţinerea securităţii la nivel regional, dar şi global.

România, ca şi Egiptul, este interesată de stabilizarea situaţiilor de criză din Orientul Mijlociu şi a zonelor vecine, de gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii, de promovarea păcii, stabilităţii, a creşterii economice sustenabile şi a dezvoltării durabile. Susţinem eforturile depuse de Egipt în cooperare cu partenerii internaţionali în vederea identificării celor mai bune soluţii la dosarele de criză din Africa şi Orientul Mijlociu.

România şi-a păstrat, de-a lungul timpului, o poziţie echilibrată, în perfect acord cu dreptul internaţional, în raport cu toate crizele care au afectat Orientul Mijlociu şi care reprezintă şi în prezent o preocupare majoră.

România susţine în continuare necesitatea implementării de măsuri de creştere a încrederii în relaţiile israeliano-palestiniene.

De asemenea, susţinem, pe această bază, crearea condiţiilor pentru reluarea negocierilor directe în vederea avansării soluţiei celor două state, singura opţiune viabilă de natură să răspundă aspiraţiilor legitime ale părţilor şi să asigure o pace durabilă în regiune.

Totodată, România consideră drept o prioritate soluţionarea durabilă a crizei siriene care, de mai bine de 10 ani, a provocat drame uriaşe poporului sirian şi a generat un val mare de migraţie care a afectat stabilitatea şi prosperitatea statelor-gazdă.

În acelaşi timp, România sprijină procesele de stabilizare, consolidare instituţională şi tranziţie democratică din Libia şi Irak, fiind, totodată, profund implicată în combaterea terorismului, atât în cadrul alianţei anti-Daesh, cât şi în Sahel, o regiune de care depinde securitatea nordului Africii şi a Europei.

Sunt convins că, în continuare, prin abordarea noastră echilibrată şi responsabilă faţă de provocările complexe din zonă, vom reuşi, prin eforturi conjugate, să generăm contexte favorabile avansării unor soluţii de pace durabile.

Îi mulţumesc Preşedintelui El-Sisi pentru discuţiile noastre foarte bune şi sunt convins că relaţiile româno-egiptene se vor consolida, cu beneficii reciproce pentru statele şi pentru cetăţenii noştri”.