Publicat: 29 Iulie, 2012 - 17:21

Prezentăm declarațiile liderilor PSD la referendum:


 Liviu Dragnea: „Toate marile momente ale țării noastre au avut loc când românii au ieșit din case și au hotărât pentru ei. Deșteaptă-te române și
vino la vot!"
 Ion Iliescu: „Deşi votul e secret, am votat 'da' pentru că e o necesitate pentru limpezirea lucrurilor în ţară”
 Mircea Dușa: „Așa cum tot românul astăzi va vota, am votat pentru linişte, pentru normalitate, pentru o Românie puternică şi importantă în lume, pentru o guvernare pentru români şi numai pentru români”
 Valeriu Zgonea: „Am venit să votez azi pentru România şi pentru unitate. Eu cred că România nu mai are nevoie de scandaluri. Am venit azi cu tatăl meu şi cu fiul meu, pentru că eu cred că în România este nevoie de colaborare”
 Mircea Cosma: „Am votat pentru viitor, am votat pentru mândria de a fi român, pentru a reaminti tuturor că în Imnul naţional poetul nu face referire la alte popoare decât la cele neolatine, şi cele care ne-au criticat prea tare pe această iluzie că noi încălcăm democraţia nu fac parte din popoarele cuprinse în Imnul naţional şi mă refer direct la poporul german”
 Ioan Mang: „Am votat astăzi pentru o ţară în care să trăim liberi, fără frica de vorbi la telefon sau de a merge pe stradă. O ţară în care să îşi dorească să trăiască atât cei tineri, să nu mai viseze să plece altundeva, cât şi cei în vârstă care să aibă un sistem de sănătate corespunzător”
 Radu Moldovan: „Eu cred că cetăţenii României, în mod special cei din judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt conştienţi de importanţa votului de astăzi. Este foarte important să le arătăm tuturor că suntem cetăţeni de mâna întâi, responsabili şi că ne decidem singuri viitorul. Să se gândească şi că în decembrie 1989 au murit oameni pentru ca ei să poată fi astăzi liberi, să se gândească la faptul că România are nevoie de conducători care să fie corecţi, cinstiţi şi transparenţi, să se gândească la viitorul copiilor şi nepoţilor lor. Eu cred că circul care a fost în ultimii opt ani trebuie să înceteze”
 Lia Olguța Vasilescu: “Am votat azi pentru a se alege apele şi sper să le dea Dumnezeu românilor mintea cea de pe urmă pentru că ne-am săturat de scandaluri în ultimii ani de zile. Este o nouă şansă pe care o au românii ca să facă în aşa fel încât în politica românească să fie linişte şi să ne putem concentra pe probleme economice, administrative, pe cu totul alte probleme decât pe ceea ce ne-am concentrat până acum, adică pe scandaluri, pe ameninţări, pe dosare şi aşa mai departe. Sunt ferm convinsă că lumea va ieşi la vot, oricum sunt organizator la acest referendum, nu îmi permit să mă implic foarte mult, dar voi fi prezentă prin mai multe colţuri ale oraşului şi sper să conving cetăţenii să iasă la vot pentru că este un drept constituţional”
 Constantin Nicolescu: „Cred că este o zi importantă dacă într-adevăr populaţia va decide o schimbare radicală în ceea ce înseamnă viaţa politică a României. Semnalul dat astăzi poate să aducă o schimbare în conceptul de guvernare, în modul de a face politică şi în modul de viaţă al românilor”
 Constantin Niță: „Votez pentru schimbare, votez pentru un nou regim politic în România, pentru libertate, pentru drepturile cetăţeneşti, aşa cum de altfel prevede Constituţia. Sper ca după această zi, care să devină una istorică, populaţia ţării să trăiască în pace, în linişte, Guvernul să-şi poată duce programele şi proiectele la îndeplinire şi sper ca nivelul de trai al populaţiei să crească. Acestea sunt gândurile cu care am venit eu la vot”
 Ioan Chelaru: “Este un moment de cotitură de care depinde viitorul ţării, chiar cel european. Nu am agreat ideea celor care au solicitat să nu fie prezenţă la vot. Nu poţi fi nemulţumit doar în faţa televizorului sau doar în discuţii cu vecinii”.