Publicat: 11 Iunie, 2012 - 13:03
Share

Prezentăm intervențiile susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă USL:

“Bună ziua!

Cum știți, nu suntem în posesia datelor finale, dar putem, cu certitudine în acest moment, să discutăm despre bilanțul acestor alegeri la nivelul conducerii județelor și la nivelul municipiilor reședință de județ.

Există încă județe în care rezultatul final nu este decis - Cluj și Neamț. Abstracție făcând de aceste două județe, unde vom vedea până la urmă care este rezultatul final, practic, Uniunea Social Liberală a câștigat toate județele, mai puțin două, pe care, după toate numărătorile le-a câștigat Partidul Democrat - Alba și Arad, și, de asemenea, cele două județe cu populație majoritar maghiară pe care le-a câștigat UDMR.

Asta înseamnă că, practic, sunt 35 de județe certe conduse de reprezentanți ai Uniunii Social Liberale, 35 de județe certe din 41 și încă două în care sperăm, cel puțin, unul, la Cluj, să ne revină, de asemenea, președinția Consiliului Județean.

De asemenea, pe estimările și pe numărătoarea paralelă de până în acest moment, închise, la primării municipiu reședință de județ sunt 27 care aparțin Uniunii Social Liberale și 10 PDL-ului, 1 UNPR-ului, înțeleg. Aceasta fiind situația la nivelul reședințelor.

Sigur, situația pe primari și pe votul politic, în sensul interpretării votului de la consiliile județene și consiliul general, evaluarea asta necesită să avem toate datele ca să putem după aceea discuta procentual.

E clar însă că suntem în fața unei victorii categorice a Uniunii Social Liberale. Așa cum spuneam și aseară, rezultatele confirmă faptul că această construcție politică a fost, este acceptată și susținută de o majoritate clară a electoratului din România și sigur că, în această situație, nouă ne rămâne să continuăm, să ne pregătim, trăgând și din aceste alegeri învățămintele care sunt de tras pentru următorul pas foarte important, decisiv al alegerilor parlamentare. ”

 Întrebare din partea mass-media

Jurnalist: Săptămâna trecută spuneați că intenționați să țineți o ședință de guvern la Cluj. Rămâne valabilă intenția dumneavoastră în condițiile în care, totuși, PDL a câștigat la Cluj?

Crin Antonescu: La primăria Clujului există încă niște probleme care trebuie rezolvate, există niște contestații, există niște rezultate care nu se potrivesc cu ce s-a plecat din secție și cu ce s-a ajuns la Biroul Electoral Municipal, există o renumărare și dacă toate aceste lucruri se vor petrece în mod legal vom vedea cine va câștiga primăria Cluj. Se poate s-o câștige domnul Boc, se poate s-o câștige domnul Nicoară, dar asta doream să lămurim, Clujul, municipiu, nu e în acest moment deloc clar ce primar are.