Publicat: 10 August, 2020 - 11:09
Share

Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 7 august 2020, o hotărâre prin intermediul căreia sunt reglementate denumirile titlurilor și calificărilor conferite absolvenților învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii în anii universitari 2017 - 2018, 2018 - 2019, 2019  - 2020 și 2020 - 2021. Actul normativ stabilește și nivelurile de calificare corespunzătoare fiecărei calificări.

Prin aprobarea noului act normativ și a nomenclatorului aferent, instituțiile de învățământ superior au la dispoziție un instrument de lucru unitar, în vederea completării diplomelor și suplimentelor la diplomă pentru absolvenții învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii, în anii universitari anterior menționați.

În același timp, se asigură o mai bună pregătire profesională, o inserție mai sigură pe piața muncii a tuturor categoriilor de absolvenți, o mai bună înțelegere a angajatorilor privind oferta de formare, precum și o eficientă informare a elevilor, a studenților și a altor categorii interesate privind calificările pe care le pot obține în sistemul național de calificări.

De asemenea, hotărârea adoptată astăzi reprezintă un nou pas spre calea armonizării legislației naționale cu cea europeană. Nomenclatorul propriu-zis constituie punctul de reper pentru completarea corectă a suplimentului la diplomă, instrumentul care contribuie în mod substanțial la optimizarea transparenței diplomelor și a calificărilor în spațiul european.

Toate acestea vin în contextul în care denumirea calificărilor și nivelul de calificare capătă o importanță deosebită în procesul de recunoaștere a calificărilor menționate în documente europene, precum:

  • Convenția Internațională privind recunoașterea Calificărilor din învățământul superior, adoptată la a 40 - a Conferință Generală UNESCO din 25 noiembrie 2019;
  • Recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate;
  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/2021 a Comisiei din 18 iulie 2018 privind adoptarea unor standarde și formate tehnice necesare pentru funcționarea corelării automate prin intermediul platformei IT comune, utilizând clasificarea europeană și interoperabilitatea între sistemele naționale și clasificarea europeană - noul Europass.

Mai precizăm că, în vederea implementării în continuare a recomandărilor europene și internaționale privind recunoașterea calificărilor, inclusiv recunoașterea automată și noul Europass, Ministerul Educației și Cercetării trebuie să parcurgă o serie de pași esențiali pentru acest proces. O etapă importantă din această foaie de parcurs se realizează prin hotărârea aprobată astăzi, care completează actele normative existente cu denumirea titlului calificărilor și nivelul de calificare, elemente esențiale în procesul de recunoaștere a calificărilor, pe care România l-a votat în 2019 la Conferința Generală UNESCO.

Până în prezent, titlurile și calificările au fost reglementate conform H.G. nr. 577/29 august 2017 privind aprobarea denumirilor calificărilor și titlurilor conferite absolvenților învățământului universitar de licență, înmatriculați în anul I de studii în anii universitari 2014 - 2015, 2015 - 2016 și 2016 - 2017.