5 august 2021

Deputat AUR Lilian Scripnic: Micuţa Pia trebuie să revină în braţele şi în grija mamei ei!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Grupul Parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor

Bucureşti, 15.07.2021
Nr. 3b-18/ 541

Către Administraţia Prezidenţială

Domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României

Scrisoare deschisă pentru intervenţia Preşedintelui României pe lângă autorităţile germane. Micuţa Pia trebuie să revină în braţele şi în grija mamei ei!

Stimate domnule Preşedinte,

Prin această scrisoare vă solicit să daţi dovadă de empatie şi să interveniţi, potrivit atribuţiilor dumneavoastră constituţionale, pe lângă statul german pentru ca Mihaela Seiler, cetăţean român stabilit în Freiburg, să îşi recupereze copilul, pe micuţa Pia, în vârstă de 7 ani, aflată abuziv sub tutela Serviciului german de Asistenţă Socială pentru copii.

Potrivit relatărilor Mihaelei Seiler, în ciuda faptului că, potrivit unei sentinţe judecătoreşti, copilul trebuie să rămână cu mama lui, micuţa Pia a fost răpită de autorităţi, iar momentul corectării acestui abuz se lasă aşteptat. Toate aceste nelegiuiri s-ar fi făcut cu acceptul şi sub influenţa tatălui fetiţei, cetăţean german, personaj influent cu multe contacte şi conexiuni.

Cazul micuţei Pia este unul emblematic. Este un simbol al suferinţei tuturor copiilor români din diasporă sechestraţi de-a lungul anilor, pe nedrept, din considerente care nu au nimic de-a face cu legea şi normalitatea, de autorităţile ţărilor în care trăiesc părinţii lor. În acelaşi timp, este un simbol al durerii tuturor părinţilor părinţii rămaşi, pe meleaguri străine, fără copiii care fac sensul existenţei lor.

La fel cum s-a întâmplat şi în alte cazuri similare, statul român nu are nicio reacţie în faţa acestui abuz incalificabil. Cazul micuţei Pia este un caz flagrant de încălcare a drepturilor omului, iar România are obligaţia să îşi apere cetăţenii, oriunde aceştia s-ar afla.

Pentru români, Libertatea şi Familia sunt cele mai importante valori. De aceea, consider că Preşedintele României are nu doar obligaţia constituţională, ci şi datoria morală, să intervină în cazul la care am făcut referire. Este un moment important în care aţi putea dovedi că relaţia specială dintre România şi Germania, la a cărei consolidare aţi avut un aport considerabil, se bazează pe un set de valori şi funcţionează în beneficiul românilor. Micuţa Pia trebuie să revină în braţele şi în grija mamei ei!

Data: 15.07.2021

Cu stimă,
Deputat AUR Lilian Scripnic