Publicat: 4 Iulie, 2019 - 19:45
Share

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune. Printre prevederile legii este şi amendarea celor care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, iniţiat de ministrul Carmen Dan şi de Florin Iordache, a fost adoptat cu 173 de voturi ”pentru”, 82 „împotrivă” iar şase deputaţi s-au abţinut. Partidele din Opoziţie PNL şi USR au reclamat abuzurile pe care poliţiştii le pot face prin această lege.

 Astfel, este modificată legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Printre amendamentele admise de deputaţi se numără şi cel referitor la contravenţia acordată celor care nu se legitimează în faţa poliţiei. Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: ”refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”. Forma aflată în vigoare este: ”refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penalăsau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Interzicerea accesului

În acelaşi timp, este modificată şi legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. La articolul 31 alineatul (1), după litera 1) se introduce o nouă prevedere la atribuţiile poliţiştilor: ”să interzică temporar, pătrunderea într-un spaţiu delimitat, marcat sau să pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacaurea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieţii, sănătăţii, sau integrităţii coporale a sa ori a altor pesoane”.

De asemenea, un alt amendament prevede posibilitatea poliţiştilor de a solicita sprijinul pentru prinderea persoanelor urmărite: ”să solicite, în condiţiile legii, sprijinul populaţiei pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediul poliţiei a persoanelor care fac obiectul acestei măsuri, precum şi să solicite ajutorul pentru asistarea la efectuarea unor acte procedurale”. Forma în vigoare prevede „să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la unităţile de poliţie a persoanelor care au comis fapte penale”.

Contestație la CCR

PNL și USR au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională (CCR). Proiectul de lege semnat de Carmen Dan și Florin Iordache își propune să modifice Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române. Inițiatorii au preluat pasaje dintr-o altă lege mai veche adoptată de Parlament, care dădea puteri sporite polițiștilor și care a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei de judecătorii de la CCR. 

Tag-uri Institutii: