Publicat: 22 Mai, 2012 - 15:06
Share
Un număr mai mare de parlamentari: 481

Camera Deputaților a adoptat, Marți, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, legea electorală.

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat Luni proiectul sistemului de vot uninominal majoritar iniţiat de Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Acesta are în componența sa și dispoziția eliminării pragului electoral.

Potrivit proiectului adoptat, vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar suplimentar în judeţele în care minorităţile au peste 7%, reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

La dezbaterea din Comisia juridică deputaţii au acceptat, la propunerea PSD, un amendament potrivit căruia în judeţele în care minorităţile au o pondere de peste 7%, minoritatea respectivă să primească în plus, un mandat de deputat.

Proiectul de lege privind votul uninominal a fost aprobat, cu 14 voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi o abţinere. În favoarea sa au votat reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi minorităţile, în timp ce deputaţii PDL au fost împotrivă, iar reprezentantul UDMR s-a abţinut.