22 septembrie 2021

Deputaţii AUR au protestat pe holurile Palatului Parlamentului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Deputaţii AUR au protestat miercuri, pe holurile Palatului Parlamentului, cu steaguri în mâini, pentru faptul că moţiunea de cenzură pe care au depus-o alături de USR PLUS nu a fost supusă dezbaterii şi votului.

„Guvernul Cîţu trebuie să plece. Moţiunea pe care am depus-o din prima zi de sesiune parlamentară trebuie supusă la vot. Se încalcă orice formă de democraţie. În momentul ăsta democraţia a fost anulată în Parlamentul Romaniei şi protestul nostru de astăzi îl vom permanentiza de săptămâna viitoare, inclusiv în comisii, dacă preşedinţii celor două Camere nu acţionează în favoarea legilor şi în favoarea Constituţiei şi nu supun moţiunea de cenzură pe care AUR a iniţiat-o la vot”, a spus președintele AUR, George Simion.