27 septembrie 2022

Deschiderea anului universitar la UVT, o săptămână plină de energie şi entuziasm

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea de Vest din Timişoara deschide anul universitar cu o săptămână spectaculoasă, care se anunţă plină de energie şi entuziasm, cu multe evenimente aşteptate cu nerăbdare, ca în fiecare an.

Începând de luni, 26 septembrie, va debuta un program dedicat „bobocilor” din primul an, în care sunt incluse activităţile specifice Săptămânii de iniţiere „Bun venit la UVT”, o perioadă de cunoaştere şi acomodare plină de evenimente prieteneşti, artistice şi sportive, desfăşurate până în 3 octombrie 2022.

Pe parcursul acestor zile, studenţii înmatriculaţi în anul întâi în cadrul programelor de studii universitare de licenţă sunt aşteptaţi la UVT pentru a descoperi ce înseamnă să fii student, pentru a descoperi cum funcţionează mediul universitar şi pentru momente de bucurie alături de noii prieteni, într-un cadru familiar, în care cunoaşterea, sportul şi arta vor fi pe primul loc.

În cadrul activităţilor prilejuite de evenimentul deschiderii anului universitar se remarcă, în primul rând, festivitatea specială a Deschiderii anului universitar 2022-2023, organizată joi, 29 septembrie, începând de la ora 12 (în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT), unde sunt aşteptaţi să participe studenţii, familiile şi apropiaţii lor, dar şi universitarii, cercetătorii şi personalităţile din comunitate invitate ale UVT, o sărbătoare aparte ce marchează debutul activităţilor academice din noul an universitar. Momentul va fi îmbogăţit şi valorizat prin prezenţa invitatului special al Universităţii de Vest din Timişoara, Excelenţa Sa, domnul Carlos Moedas, actualul primar al Lisabonei, personalitate politică şi academică de talie internaţională, fost comisar european pentru Cercetare şi Inovare, căruia UVT îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul festivităţii de decernare, care va avea loc în aceeaşi zi, începând de la ora 10, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT.

Programul şi evenimentele din săptămâna de iniţiere la UVT culminează cu ediţia a cincea a UVT Liberty Marathon, organizat duminică, 2 octombrie. Alături de surprizele cu care s-au obişnuit cei care au participat deja la ediţiile anterioare ale UVT Liberty Marathon, evenimentul din acest an este special, o dată în plus, pentru că este primul maraton din Timişoara cu traseu omologat de World Athletics, dar şi pentru că, începând din aceast an, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român este partener oficial al evenimentului, iar medalia de finisher a acestei ediţii este semnată de Mihai Covaliu, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, campion olimpic mondial şi european.

Beneficiind de prezenţa onorantă a domnului Mihai Covaliu la Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara îi va acorda acestuia Medalia de aur UVT, însoţită de Diploma de merit UVT, pentru contribuţia pe care o aduce atât în beneficiul sportului românesc în plan internaţional, cât şi pentru susţinerea pe care o acordă UVT, prin parteneriatul realizat cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Luni, 3 octombrie, va avea loc un eveniment oficial de decernare a Medaliei de Aur şi a Diplomei de merit UVT(începând cu ora 9, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT).

Ultima zi a Săptămânii de iniţiere se va încheia cu un moment mult aşteptat, festivalul UNIVIBES 2022 – Occupy the university!, care transformă întreaga universitate într-o mare locaţie de concerte, expoziţii de artă & petrecere. Artişti consacraţi vor transforma pentru o zi sediul UVT într-un dancefloor, pentru a celebra împreună începutul unui nou an universitar, în 3 octombrie 2022.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Le spunem „Bun Venit la UVT!” studenţilor din primul an, dar şi colegilor lor din anii mai mari, la începerea noului an universitar. Le propunem oportunităţi deosebite în calendarul Săptămânii de iniţiere, care cuprinde evenimente de informare, de consiliere şi orientare în mediul universitar, tururi ale municipiului Timişoara şi activităţi de teambuilding, evenimente culturale şi sportive, conferinţe şi dezbateri. Nu în ultimul rând, anul acesta va avea loc a cincea ediţie a UVT Liberty Marathon, în 2 octombrie, iar în 3 octombrie vom intra în vibe-ul unic al UNIVIBES. În plus, joi, în 29 septembrie, vom avea bucuria de conferi titlul de Doctor Honoris Causa UVT domnului Carlos Moedas, primar al Lisabonei. Vă aşteptăm la iniţierea universitară, în atmosfera de bucurie şi energie specifică deschiderii anului universitar!”

Programul evenimentelor propuse de UVT pentru viitoarea săptămână poate fi urmărit pe pagina web UVT, şi pe paginile social-media: https://www.facebook.com/uvtromania şi https://www.instagram.com/uvt_romania/ .

Vă aşteptăm!
__________

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional

Sursa foto Universitatea de Vest din Timişoara