8 decembrie 2021

Descinderi la o firmă de curierat: angajați bănuiți că ar fi furat produsele plătite de clienți

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Angajații unei firme de curierat care are puncte de lucru în județul Olt sunt bănuiți că au furat sau înlocuit bunurile transportate. Infracțiunile s-ar fi produs timp de un an, iar prejudiciul urmează să fie stabilit.

Anchetatorii spun că în perioada mai 2020 – iunie 2021, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate efectuarea de activități de curierat rapid, cu puncte de lucru și în județul Olt, și-ar fi însușit pe nedrept bunurile care le erau predate spre expediere sau le-ar fi înlocuit cu diverse bunuri, de o calitate inferioară.

„La data de 29 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane fizice din județul Olt.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înșelăciune.

În fapt, în perioada mai 2020 – iunie 2021, mai mulți angajați ai unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate efectuarea de activități de curierat rapid, cu puncte de lucru și în județul Olt, sunt bănuiți că, în timpul serviciului, și-ar fi însușit pe nedrept bunurile care le erau predate spre expediere sau le-ar fi înlocuit cu diverse bunuri, de o calitate inferioară.

Ulterior, ar fi întocmit documentația necesară pentru a ajunge la destinatar ori pentru a fi returnate expeditorului, cauzând astfel un prejudiciu material în dauna expeditorului, iar, în unele cazuri, în dauna beneficiarului.

Valoarea totală a prejudiciului urmează a fi stabilită în cursul cercetărilor.

În urma percheziţiilor, 6 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” , anunță IPJ Olt.