Publicat: 9 Noiembrie, 2018 - 14:55

Aproape 244.000 lei, 25.570 euro și 37.500 HUF, aparatură conexă domeniului medical și diverse documente și înscrisuri au fost descoperite de polițiști în urma celor 28 de percheziții efectuate în această dimineață, în patru județe și în municipiul București, la sediile unor firme și locuințele unor persoane bănuite de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală, spălare de bani, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii. 14 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, potrivit IGPR.

"Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează cercetări faţă de 14 persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani, din județele Bihor Arad, și Ilfov și din municipiul București și față de trei societăți comerciale cu sediile în municipiul Oradea și în municipiul București.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și vizează săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, complicitate la înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, spălarea banilor și constituire a unui grup infracțional organizat.

În urma cercetărilor efectuate, reprezentanții a patru societăți comerciale din municipiul București, care aveau rolul de societăți beneficiare, organizatoare/coordonatoare și ai 17 societăți comerciale din județele Bihor, Arad și din municipiul București - societăți comerciale cu comportament tip „fantomă” – administrate prin interpuși de membrii grupului infracțional,  sunt bănuiți că, în perioada 2014  – prezent, ar fi creat un circuit comercial și financiar bancar fictiv, în domeniul achiziționării de bunuri.

Achizițiile ar fi vizat ochelari cu efect terapeutic, ceasuri de mână electronice ce au curea din material textil și aparate laser semiconductor – terapeutic, prezentat sub formă de ceas de mână, saltele, plite cu inducție, seturi de vase de pe piața intracomunitară și extracomunitară (China), precum și servicii de call center și servicii de promovare și vânzare a produselor respective pe piața internă.

În urma cercetărilor efectuate, există suspiciunea că firmele cu comportament de tip fantomă ar fi asigurat intermedierea scriptică între societățile furnizoare intracomunitare/ extracomunitare/interne și agenții economici reali, în vederea supradimensionării cheltuielilor și pentru acumularea obligațiilor fiscale în sarcina societăților de sacrificiu, prin transferarea responsabilității achitării TVA și a impozitului pe profit de la societățile beneficiare reale, la societățile cu comportament de tip „fantomă”.

Astfel, în perioada menționată, ar fi fost comercializate produse și servicii în valoare de peste 30.000.000 lei, în scopul eludării de către societățile beneficiare a taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, vineri, 9 noiembrie a.c., a fost desfăşurată o acţiune de amploare, în care au fost implicați peste 100 de poliţişti din cadrul Poliției Capitalei, inspectoratelor de poliţie judeţene Bihor, Arad, Ilfov, Brașov şi Prahova și luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bihor, în cadrul căreia au fost efectuate 28 de percheziţii la domiciliile şi la imobilele unde exista suspiciunea că și-ar fi desfășurat activitatea infracțională cele 14 persoane cercetate în cauză.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate documentele contabile ale firmelor implicate, diverse înscrisuri, agende, sisteme de calcul, laptop-uri, aparatură conexă domeniului medical, 243.567 lei, 25.570 euro și 37.500 HUF.

Totodată, 14 persoane au fost conduse în vederea audierilor la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în baza unor mandate de aducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse măsuri legale în consecință.

Prejudiciul total cauzat bugetului general consolidat al statului prin aceste operaţiuni fictive este estimat la 8.000.000 de lei", transmite Politia Romana.