2 decembrie 2021

Despre prăbuşirea şi salvarea unei şcoli, în premieră la Teatrul „Gong” din Sibiu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Bibi” conceput şi scris de dramaturga Mihaela Michailov şi regizorul Radu Apostol. Spectacolul va fi prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română. Versiunea în limba română a spectacolului va fi lansată în 2022.

Acest spectacol a fost produs în cadrul proiectului multianual „365 Tage in Deutschland / 365 zile în Germania”, realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Centrul de Teatru Educaţional Replika din Bucureşti, Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG din Sibiu, Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică UNATC Bucureşti, Colegiul National „Samuel von Brukenthal” din Sibiu şi Goethe-Institut Bucureşti. Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural National.

Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, în avanpremieră vineri, 22 octombrie, de la ora 18:00. Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. Copiii cu vârsta sub 12 ani sunt exceptaţi de la această regulă.

După succesul înregistrat cu producţia „Wanda”, echipa formată din Radu Apostol, Mihaela Michailov şi Gabi Albu revine la Sibiu cu un nou proiect pentru adolescenţi, părinţi şi cadre didactice. „Bibi” este un spectacol despre o a doua şansă, un manifest pentru a păstra o şcoală vie. Povestea lui Bibi e, în acelaşi timp, povestea unor copilării frânte: între părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi bunici care încearcă să le suplinească lipsa. Migraţia e alienantă şi dureroasă pentru copii, părinţi şi bunici. E istoria care lasă urme în familii sugrumate de dor şi nevoia de a fi împreună. „Bibi e istoria miilor de copii pentru care egalitatea de şanse e o utopie. Copii care învaţă în şcoli abandonate de sistemul educaţional. Copii care duc cu ei navete de kilometri, drumuri neasfaltate, evaluări şi examene epuizante. Ei nu vor fi niciodată în top. Ei rămân la coada clasamentelor făcute ca să-i ignore. Ei sunt copiii din spatele şcoli, la marginea lumii. Şcoli ale dispreţului sistemic. Şcoli ale înfrângerii din care răsare uneori o posibilitate. Bibi e povestea acestei posibilităţi. E povestea lor. O profesoară care, în ciuda tuturor eşecurilor, e acolo pentru el. Pentru Bibi. Băiatul prea mare ca să mai fie alintat şi încă prea copil ca să plece din satul lui.”, mărturiseşte Mihaela Michailov în timpul repetiţiilor.

Regia spectacolului este semnată de Radu Apostol, scenografia de Gabi Albu, iar muzica de Eliza Păuna. Traducerea în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar. Din distribuţie fac parte actriţele Claudia Stuhler şi Eliza Păuna. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h10min şi este recomandat celor cu vârsta peste 10 ani.

Preţul unui bilet la oricare din reprezentaţii este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condiţiile de modificare a biletelor flexibile, puteţi găsi în regulamentul afişat pe teatrulgong.ro.