17 aprilie 2021

Despre securitatea națională a României și terorismul internațional

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Art. 1

Prin siguranţa naţională a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

 

Art. 2

Siguranţa naţională se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.

Cetăţenii români, ca expresie a fidelităţii lor faţă de ţară, au îndatorirea morală de a contribui la realizarea siguranţei naţionale.

 

Art. 3

Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:

  1. planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
  2. acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte;
  3. trădarea prin ajutarea inamicului;
  4. acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;
  5. spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora;
  6. subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuintare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
  7. acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale;
  8. iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de origine comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
  9. actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte;
  10. j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace;
  11. k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională;
  12. I) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la a) – k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

 

Art. 4

Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restrîngerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natură, garantate prin Constituţie sau legi.

Nici o persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea liberă a opiniilor sale politice şi nu poate face obiectul unei imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domeniul sau proprietăţile sale ori în corespondenţă sau comunicaţii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale, dacă nu săvârşeşte vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

 

Art. 5

Siguranţa naţională se realizeaza în conformitate cu legile în vigoare şi cu obligaţiile asumate de România prin convenţiile şi tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului la care este parte.

 

Art. 6

Organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sunt: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate.

Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este organizată şi coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

 

Art. 7

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are, în domeniul siguranţei naţionale, următoarele atribuţii:

  1. analizează datele şi informaţiile obţinute şi evaluează starea siguranţei naţionale;
  2. stabileşte principalele direcţii de activitate şi aprobă măsurile generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor prevăzute în 3;
  3. stabileşte modalităţile de valorificare a informaţiilor referitoare la siguranţa naţională;
  4. analizează rapoarte şi informări referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţională;
  5. aprobă structurile organizatorice, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Pază;
  6. aprobă cheltuielile operative destinate realizării siguranţei naţionale.

 

Art. 8

Activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale se execută de Serviciul Român de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul ţării, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinatate a datelor referitoare la siguranţa naţională, şi Serviciul de Protecţie şi Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezenţei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi reşedinţelor acestora.

Organele de stat prevăzute în alin. 1 se organizează şi funcţionează potrivit legii şi se finanţează de la bugetul administraţiei centrale de stat.

Activitatea organelor de stat prevăzute la alin. 1 este controlată de către Parlament.

 

Art. 9

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate.

Activitatea de informaţii a acestor organe se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentei legi şi este controlată de Parlament.

 

Art. 10

Activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale are caracter secret de stat.

Informaţiile din acest domeniu nu pot fi comunicate decât în condiţiile prezentei legi.

 

Art. 11

Informaţii din domeniul siguranţei naţionale pot fi comunicate:

  1. preşedintelui Senatului, preşedintelui Adunării Deputaţilor, precum şi comisiilor permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului;
  2. miniştrilor şi şefilor departamentelor din ministere, când informaţiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund;
  3. prefecţilor, primarului general al Capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru probleme ce vizează competenţa organelor respective;
  4. organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni.

»

Comunicarea informaţiilor se aprobă de către conducătorii organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Prevederile art. 10 privitoare la apărarea secretului de stat se aplică în mod corespunzător tuturor persoanelor prevăzute la alin. 1 lit. a) – d).

 

Art. 12

Nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind siguranţa naţională, prevalându-se de accesul neîngrădit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor.

Divulgarea, prin orice mijloace, de date şi informaţii secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranţei naţionale, indiferent de modul în care au fost obţinute, este interzisă şi atrage, potrivit legii, răspunderea celor vinovaţi.

Prevederile alin. 1 şi 2 nu aduc atingere libertăţii de opinie şi exprimare, dreptului persoanei de a nu fi tulburată în vreun fel pentru opiniile sale, ca şi în acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei, prin orice mijloace de exprimare, dacă aceste drepturi se exercită în conformitate cu legile României.

 

Art. 13

Situaţiile prevăzute la art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificăte, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul culegerii de informaţii, constând în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cât şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, intreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

Cererea de autorizare se formulează în scris şi trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existenţa uneia din ameninţările la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 pentru a cărei prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului; categoriile de activităţi pentru a căror desfăşurare trebuie emis mandatul; identitatea persoanei ale cărei comunicaţii trebuie interceptate, dacă este cunoscută, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele ce trebuie obţinute; descrierea generală, dacă şi când este posibil, a locului unde urmează a fi executate activităţile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.

Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de către procurori anume desemnaţi de procurorul general al României.

în cazul în care procurorul constată că cererea este justificată, emite un mandat care trebuie să conţină: aprobarea pentru categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii, documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacă este cunoscută, ale cărei comunicaţii trebuie interceptate ori care se află în posesia datelor informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute; organul împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care urmează a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.

Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi 6 luni. în cazurile întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fără a se putea depăşi, de fiecare data, 3 luni.

Orice cetăţean care se consideră vătămat în mod nejustificăt prin activităţile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1 – 4 se poate adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul.

 

Art. 14

Mandatul emis în baza art. 13 conferă titularilor sau categoriilor de persoane împuternicite dreptul de a deţine şi folosi, fără a uza de mijloace de constrângere fizică sau morală, mijloacele adecvate pentru executarea actelor autorizate şi de a fi asistate de persoanele a căror prezenţă este considerată necesară.

 

Art. 15

In situaţiile care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru siguranţa naţională, se pot întreprinde activităţile menţionate în art. 13, chiar fără autorizarea prevăzută de lege, aceasta urmând a fi solicitată de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de 48 de ore.

 

Art. 16

Mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze, în nici un fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori să îi supună la îngrădiri ilegale.

Orice persoană este protejată prin lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri. Cei vinovaţi de iniţierea, transmiterea ori executarea unor asemenea măsuri, fără temei legal, precum şi de aplicarea abuzivă a măsurilor de prevenire, descoperire sau contracarare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale ‘ăspund civil, administrativ sau penal, după caz.

Cetăţeanul care se consideră lezat în drepturile sau libertăţile sale prin ‘olosirea mijloacelor prevăzute la alin. 1 poate sesiza oricare din comisiile permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului.

 

Art. 17

în scopul realizarii siguranţei naţionale, ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat au, potrivit legii, următoarele îndatoriri:

  1. să acorde sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi să permită accesul acestora la datele deţinute, care pot furniza informaţii privitoare la siguranţa naţională;
  2. să ia măsurile necesare pentru aplicarea legii privind siguranţa naţională în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sau în problemele de care se ocupă;
  3. să solicite sprijinul organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pentru realizarea măsurilor necesare înfăptuirii siguranţei naţionale în domeniul lor de activitate.

 

Art. 18

Organele şi organizaţiile deţinătoare de secrete de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale, sau a căror activitate poate fi vizată prin acţiunile considerate, potrivit art. 3, ca ameninţări la adresa siguranţei naţionale, vor întocmi programe proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret, care sunt supuse avizării de specialitate Serviciului Român de Informaţii.

Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 17 şi în a in. 1 al prezentului articol revine, potrivit legii, conducătorului organului sau organi2:aţiei respective.

Sunt exceptate de la avizarea de specialitate prevăzută în alin. 1 programele proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secre: ale Parlamentului României, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de interne, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Direcţiei Generale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justitiei.

 

Internaţional, de la sfârşitul Războiului Rece, şi mai ales după atentatele cu bombă de la New York şi Oklahoma City şi atentatele Aum Shinrikyo din Japonia (acesta din urmă cu implicaţii WMD deosebite), s-a înregistrat o schimbare dramatică în percepţia ameninţării noului terorism. Deşi nu este încă o tactică obişnuită pentru cele mai multe grupări teroriste, ameninţarea potenţială poate deveni oricând realitate, aşa cum a demonstrat atentatul cu gaz din metroul din Tokyo. O categorie importantă a noului terorism este terorismul chimic, biologic, radiologie şi nuclear (CBRN). In această formă, terorismul poate atinge un nivel fară precedent al distrugerilor provocate.

  1. a) Terorism chimic. Teroriştii pot folosi agenţi chimici pentru a provoca un număr masiv de victime. Deşi aspectele tehnice implicate în anumite procese chimice ar putea fi foarte complexe, intensitatea scopului le face posibile. Folosirea gazului Sarin de către Aum Shinrikyo din Japonia demonstrează capabilitatea noilor terorişti.
  2. b) Terorism biologic. Teroriştii pot folosi agenţi biologici pentru a provoca victime în masă. Ca şi în cazul agenţilor chimici, abilităţile tehnice necesare pentru a dezvolta agenţii biologici nu sunt uşor de dobândit, însă pot fi dobândite. Există cel puţin patru căi de achiziţie pe care le pot folosi teroriştii pentru a obţine capacităţi de război biologic. Acestea sunt:
  • Cumpărarea unui agent biologic din una din cele 1.500 de bănci de microorganisme din lume.
  • Furtul dintr-un laborator de cercetare, spital sau laborator de analize, unde astfel de agenţi sunt cultivaţi în scopul diagnosticării.
  • Izolarea şi cultura agentului biologic dorit din surse naturale.
  • Obţinerea de agenţi biologici de la un „stat paria”, un cercetător guvernamental nemulţumit sau un stat sponsor.
  1. c) Terorism radiologie. Este foarte posibil ca teroriştii să împrăştie materiale radiologice în încercarea de a contamina o populaţie-ţintă sau o anumită zonă geografică. Materialele ar putea fi împrăştiate cu ajutorul unor dispozitive de dispersie radiologică (DDR) ca „bombele murdare” etc. Există mai multe posibile surse de materiale ce pot fi folosite pentru a construi un dispozitiv terorist radiologie, între care deşeurile nucleare depozitate la centralele nucleare sau izotopii medicali radiologiei care pot fi găsiţi în numeroase spitale şi laboratoare de cercetare.
  2. d) Terorism nuclear. O adevărată ameninţare de distrugere în masă vine din direcţia terorismului nuclear. Tehnologia nucleară şi cunoştinţele pentru a o folosi nu sunt greu de procurat, se pot culege toate informaţiile necesare din literatura disponibilă pe piaţă. Teroriştii pot racola uşor câţiva oameni de stiintă nemulţumiţi, care să facă treaba în locul lor. In perioada de după Războiul Rece, numeroşi astfel de oameni de ştiinţă au putut fi angajaţi în diverse scopuri. Teroriştii ar putea chiar fura un mic dispozitiv nuclear sau ar putea cumpăra unul de pe piaţa neagră. In orice caz, este foarte posibil ca o grupare teroristă să obţină un dispozitiv nuclear şi să îl folosească în scop terorist, cu rezultate catastrofale.
  3. e) Terorism agricol. Transformarea agenţilor patogeni în arme care să distrugă animalele şi recoltele este cu mult mai uşoară decât crearea de muniţii menite să ucidă sute de persoane. Sabotarea materialelor agricole organice poate fi chiar uşoară. Toate principalele plante cultivate în scop alimentar au mai multe varietăţi, fiecare adaptată anumitor condiţii de climă şi sol şi cu grade diferite de vulnerabilitate la anumite boli. La rândul lor, agenţii patogeni ai plantelor au diferite tulpini, cu grade diferite de transmisibilitate la anumite tipuri de plante. Teroriştii se pot folosi de aceste proprietăţi pentru a izola şi răspândi tulpini ale unor boli care să provoace cele mai mari pagube în rezervele agricole ale unui stat.
  4. f) Eco-terorismul. Asemănătoare terorismului agricol este ameninţarea la adresa mediului şi a sistemului ecologic. Eco-teroriştii pot foarte uşor deteriora ecosistemul unei ţări, provocând morţi imediate şi pagube cu consecinţe majore. De asemenea, aceste acte teroriste vor avea consecinţe devastatoare si în afara zonei vizate de terorişti.
  5. g) Cyber-terorismul. Cea mai recentă ameninţare din categoria noului terorism este reprezentată de cyber-terorişti. Cyber-terorismul creşte ca importanţă, întrucât în lumea modernă ne bazăm tot mai mult pe reţelele informatice. Cyber-terorismul permite teroriştilor să îşi desfaşoare operaţiunile aproape fără a se expune vreunui risc. De asemenea, el oferă teroriştilor ocazia de a distruge sau a întrerupe funcţionarea reţelelor IT şi a computerelor. Rezultatul poate fi o întrerupere a unor activităţi guvernamentale sau economice cheie. Acest tip de terorism nu este la fel de vizibil ca alte tipuri de atacuri teroriste, dar impactul său este la fel de distructiv. Lumea actuală este foarte dependentă de computer. De fapt, folosirea tehnologiei informatice este generalizată în viaţa noastră de zi cu zi. Sistemul financiar modern, industria şi apărarea nu pot funcţiona fară computer. Hackeri pricepuţi pot accesa şi controla aceste sisteme; am văzut deja efectele acţiunilor unor hackeri izolaţi care intră în sistem. Un atac sincronizat, coordonat de terorişti, poate conduce la o cyber-isterie cu consecinţe devastatoare sau la cyber-paralizie, cu efecte la fel de nedorite.