27 iunie 2022

Dezbatere pe tema prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

INFORMAŢIE DE PRESĂ

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului va avea marţi, 21 iunie 2022, între orele 12.30 -13.45 o şedinţă la care vor fi invitaţi reprezentanţii societăţii civile şi cei ai executivului în vederea analizării politicilor în domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi al asistenţei integrate a consumatorilor.

La această dezbate au fost invitaţi reprezentanţi de la DIICOT, Agenţia Naţională Antidrog, M.A.I., Ministerul educaţiei, Ministerul Sănătăţii, CETTT Sf. Stelian, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Centrul de Sănătate Mintală – INSMC, Institutul „Marius Nasta”, UMF Toxicologie, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei, Arestul Central al Poliţiei Capitalei, Serviciul Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, Asociaţia De Luptă Antidrog, AMA, CIADO, Asociaţia Europeană pentru Siguranţă şi Antidrog Fundaţia Parada, Sens Pozitiv, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) şi RHRN.

Acest eveniment se va desfăşura în sistem hybrid, la sediul Senatului, etaj P1, Salonul Alb şi transmis live pe pagina web şi pe contul de facebook ale Senatului.

Preşedintă,
Anca Dana

Sursa foto Senat