Publicat: 20 August, 2012 - 19:15
Share
CE oferă cetățenilor ocazia de a-și exprima părerea prin intermediul unei consultări online

Din cifrele publicate de Comisie rezultă că, până în prezent, peste 5 500 de cetățeni ai UE au participat la una dintre cele mai ample consultări online din istoria UE privind drepturile cetățenilor și viitorul Europei. La 9 mai, dată la care se sărbătorește Ziua Europei, Comisia Europeană a invitat cetățenii din întreaga Uniune Europeană să contribuie la stabilirea agendei de politică pentru anii următori și la conturarea viitorului Europei (IP/12/461).
 
 
 Până la 9 Septembrie, toți europenii își pot exprima părerea cu privire la întrebări precum „În ce direcție ați dori să se îndrepte Uniunea Europeană în viitorul apropiat? Cum arată Uniunea Europeană în care ați dori să trăiți în 2020?”
 
 Astăzi, când Europa se confruntă cu provocări importante, nu în ultimul rând ca urmare a crizei financiare și a datoriei suverane, dezbaterea politică devine din ce în ce mai mult o dezbatere privind viitorul Europei pe termen scurt și lung.  La ultimul Consiliu European, din iunie, liderii au analizat necesitatea ca uniunea economică și monetară (EMU) să intre într-o „nouă etapă”. Cu toate acestea, aprofundarea integrării în domeniul economic și fiscal trebuie să fie legitimă în ochii europenilor.  Din acest motiv, raportul „celor patru președinți”  (și anume, președintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Eurogrup și al Băncii Centrale Europene), publicat la 26 iunie, prevede în mod expres că: „Per ansamblu, o mai mare integrare în cadrul EMU va necesita o bază democratică mai puternică și un sprijin larg din partea cetățenilor.  Din acest motiv, este esențial ca procesul de realizare a acestei viziuni să se bazeze pe o consultare și o participare pe scară largă. Integrarea și legitimitatea trebuie să avanseze în paralel.”  În urma unei propuneri a Comisiei, s-a stabilit ca 2013 să fie desemnat drept „Anul european al cetățenilor” (IP/11/959).  Comisia Europeană dorește să profite de această ocazie pentru a-i implica pe cetățeni în conturarea Uniunii de mâine și pentru a vedea care este viziunea acestora privind viitorul Europei.
 
 „Criza actuală a declanșat o dezbatere publică foarte necesară privind direcția în care se îndreaptă Europa.  Pentru ca uniunea economică și monetară să devină cu adevărat ireversibilă și pentru a se recâștiga încrederea, este important să li se ofere cetățenilor și întreprinderilor posibilitatea de a avea o perspectivă asupra modului în care va arăta Europa în 2020.  Constat cu satisfacție că, în acest context, propunerile de «uniune politică», «federație europeană» sau chiar de «State Unite ale Europei» au devenit din nou un subiect de dezbatere”, a declarat dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar UE pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie.  „Din consultarea publică lansată de Comisie reiese că există un interes puternic privind această dezbatere.  Sunt plăcut surprinsă în special de faptul că majoritatea răspunsurilor au fost primite de la tineri europeni.  Am convingerea fermă că, pentru a ieși din criză, avem mai mult, și nu mai puțin nevoie de Europa. În acest sens, este necesar să cunoaștem opinia cetățenilor noștri.  La urma urmei, esența Europei constă în drepturile, preocupările și viitorul lor. Prin urmare, cetățenii sunt cei care ar trebui să ne ghideze în drumul nostru spre o Europă mai puternică și mai integrată.”
 
 În consultarea lansată de Comisie „Drepturile dumneavoastră, viitorul dumneavoastră” cetățenii sunt întrebați, de asemenea, care sunt obstacolele efective pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi atunci când își exercită drepturile în calitate de cetățeni ai UE sau atunci când doresc să se bazeze pe drepturile fundamentale consacrate în legislația UE.  Comisia dorește să afle care sunt dificultățile pe care le întâmpină europenii atunci când călătoresc în Europa, când se mută în străinătate, când votează sau când candidează la alegeri ori atunci când efectuează cumpărături online.  Răspunsurile primite vor fi utilizate direct în agenda de politică a Comisiei pentru următorii ani și va constitui baza pentru Raportul din 2013 privind cetățenia UE, care urmează să fie prezentat la 9 mai 2013, cu ocazia Zilei Europei de anul viitor.
 
 La doar trei luni de la data de 9 mai, când a fost lansată consultarea online, peste 5 000 de persoane participaseră deja la aceasta, răspunzând la chestionarul online. Este vorba de cetățeni din toate statele membre (11,3% din respondenți sunt francezi, 10,5% ­ italieni, 9% - spanioli, 8,9% - germani, iar 6,1% - britanici; în anexă puteți vedea care este procentul de cetățeni din țara dumneavoastră care au participat la consultare).