15 august 2022

Dezbatere urgentă pe tema situaţiei drepturilor omului din Ucraina

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La 3 martie 2022, secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Cornel Feruţă, a participat, prin intervenţie video, la dezbaterea urgentă pe tema situaţiei drepturilor omului din Ucraina determinată de agresiunea rusă, organizată în cadrul celei de-a 49-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (CDO).

Secretarul de stat a condamnat agresiunea militară nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent şi suveran, care reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional.

De asemenea, secretarul de stat Cornel Feruţă a reiterat sprijinul ferm al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional, şi a subliniat importanţa unei acţiuni decisive a CDO pentru apărarea drepturilor omului şi a dreptului internaţional umanitar.

Informaţii suplimentare

Consiliul Drepturilor Omului (CDO) este un organ subsidiar permanent al Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi reprezintă unul dintre cele două organe nou-create în contextul reformei generale a ONU. A fost înfiinţat în baza Rezoluţiei Adunării Generale a ONU nr. 60/251 (adoptată la 15 martie 2006) şi a început să funcţioneze efectiv la data de 19 iunie 2006, înlocuind Comisia Drepturilor Omului. CDO are sediul la Geneva şi este constituit din 47 de state membre cu drept de vot.

Ce-a de-a 49-a sesiune a CDO se desfăşoară în perioada 28 februarie-1 aprilie 2022. Dezbaterea urgentă pe tema situaţiei drepturilor omului din Ucraina determinată de agresiunea rusă din 3 martie 2022 a fost organizată la solicitarea Ucrainei.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-media