17 august 2022

Dezbateri pe probleme de interes general la CCINA Constanţa

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a găzduit ieri, 24 mai, o dezbatere pe probleme de interes general. Ruxandra Serescu, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, a fost gazda întâlnirii, primind vizita oficială a delegaţiei Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European şi a Comisiei pentru transporturi şi infrastructură şi cea pentru antreprenoriat şi turism din Senatul României.

La dezbatere a participat din partea Primăriei Constanţa, dl. Ionuţ Rusu, în calitate de Viceprimar, dl. Manfred Seitz în calitate de director general al Comisiei Dunării precum şi reprezentanţi ai operatorilor portuari.

În cadrul întâlnirii au fost punctate demersurile necesare în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile pentru infrastructură, reţea feroviară, transport fluvial şi dezvoltare a turismului, toţi cei prezenţi confirmând poziţia şi importanţa strategică a judeţului Constanţa, prin prisma portului, pentru întreaga ţară, dar şi potenţialul turismului neexploatat la adevărata valoare.

Dezbaterile au conchis cu necesitatea conlucrării între autorităţile statului, la nivel local şi central cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru atragerea de fonduri de la Comisia Europeană.