30 septembrie 2022

Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ateliere Cacica – Oameni şi Sare
19 – 24 septembrie 2022

Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 19-24 septembrie 2022, în campusul universitar, corp A, şi în mai multe locaţii din localitatea Cacica, Şcoala de vară ” Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului – Ateliere Cacica – Oameni şi Sare”, ediţia a V-a.

La ediţia din acest an a şcolii de vară vor participa profesori şi studenţi de la mai multe universităţi, după cum urmează: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti şi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.

Studenţii, masteranzii şi doctoranzii selectaţi vor participa la diverse activităţi, vor avea sesiuni de lucru în echipă şi vor face vizite în teren, familiarizându-se cu domeniul antreprenorial şi cu reala complexitate a acestuia, dar şi cu frumuseţile naturale şi cu patrimoniul istoric-cultural unic din judeţul Suceava.

Dincolo de interesantele activităţi care se vor desfăşura conform programului stabilit, invitaţii noştri vor face o vizită la Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Basilica Minor Cacica şi Salina Cacica. Şcoala de vară va culmina cu organizarea unei pieţe volante, Piaţa satului, unde vor fi prezenţi producători locali, iar participanţii de la scoala de vară din cadrul acestei ediţii vor avea posibilitatea să valorifice rezultatele/produsele obţinute în cadrul atelierelor la care au participat.

Programul celor 7 zile va reprezenta o experienţă unică, deoarece participanţii vor intra în contact direct cu experţi, specialişti în domeniul antreprenorial, precum şi cu diverşi antreprenori. Programul detaliat al şcolii de vară poate fi consultat pe pagina facultăţii, accesând următorul link https://scoaladevarafeaa.usm.ro/program

Sursa foto Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava