26 mai 2022

Dezvoltarea infrastructurii – premisă esenţială pentru reabilitarea persoanelor custodiate

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Administraţia Naţională a Penitenciarelor aduce la cunoştinţa opiniei publice, următoarele elemente de interes privind dezvoltarea infrastructurii:

În conformitate cu Planul asumat la nivelul conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (A.N.P.), dezvoltarea infrastructurii aferente cazării persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate, pe fondul supraaglomerării şi a efectelor negative pe care acest fenomen îl exercită asupra sistemului penitenciar românesc.

Astfel, primele patru locaţii incluse în acest amplu demers au intrat, pe parcursul trimestrului IV 2021, în faza de execuţie. Este vorba despre obiective din cadrul unităţilor Deva, Găeşti, Târgu Jiu şi Târgu Ocna, totalizând un număr de 512 locuri de cazare.

Aşa cum informam cu aproximativ o lună în urmă, ritmul de lucru privind dezvoltarea infrastructurii se menţine unul intens. Astfel, A.N.P. mai are în derulare 31 de astfel de proiecte (pavilioane de deţinere noi, care vor fi construite în perimetrele actualelor penitenciare), aflate în diverse stadii de întocmire a documentaţiilor aferente.

La cele menţionate, se adaugă şi cele două noi penitenciare (P47 Berceni 1000 locuri – Judeţul Prahova şi P48 Unguriu 900 locuri – Judeţul Buzău) aflate, actualmente, în etapa de contractare a proiectelor tehnice.

Subscris obiectivelor instituţionale privind dezvoltarea infrastructurii, vizăm implicarea – în plus faţă de specialiştii din sistem şi terţii calificaţi – şi a persoanelor private de libertate calificate în diverse meserii, precum şi a deţinuţilor care au beneficiat de o minimă instruire practică în acest sens. Începând cu data de 15 noiembrie, astfel de instruiri ale persoanelor private de libertate – lăcătuşărie, zidărie (lucrări de gletuire/tapet la pereţi/tavane), faianţare, dulgherie, zugrăveli/vopsitorie, instalaţii sanitare, pardoseli – au fost intensificate la nivelul unităţilor: Aiud, Arad, Botoşani, Vaslui, Bucureşti-Jilava, Iaşi, Oradea. Pentru anul 2022, urmărim extinderea acestor instruiri la nivelul tuturor unităţilor din sistemul penitenciar, pentru a implica activ un număr cât mai mare de persoane custodiate.

Toate proiectele vor intra, pe rând, în execuţie, în decursul anului 2022 şi se vor încheia succesiv, între anii 2022-2024. Ultimele 500 de locuri, din totalul de 7.850, vor fi date în folosinţă în anul 2025.