21 ianuarie 2022

Dezvoltarea schimburilor comerciale și a cooperării economice între România și Republica Islamică Pakistan, o prioritate

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Dezvoltarea schimburilor comerciale și a cooperării economice între România și Republica Islamică Pakistan, o prioritate pentru Florin Spătaru, ministrul economiei

Ministrul economiei, Florin Spătaru, a primit astăzi, la sediul instituției, vizita oficială a ministrului afacerilor externe al Republicii Islamice Pakistan, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, ocazie care a prilejuit discuții despre dezvoltarea schimburilor comerciale și a cooperării economice dintre cele două țări.

„Am fost onorat și impresionat de deschiderea Excelenței Sale în abordarea subiectelor de interes pentru ambele state. Mi-am exprimat încrederea ca ministru al economiei și reprezentant al statului român în ceea ce privește viitorul relațiilor bilaterale în domeniul economic. România consideră a fi esențială întărirea relațiilor diplomatice, economice și comerciale, mai ales că la acest moment comerțul bilateral nu reflectă pe deplin potențialul celor două țări. În acest context suntem gata să lucrăm împreună pentru creșterea schimburilor comerciale, în context bilateral”, a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei.

Pentru sporirea relațiilor economice bilaterale, demnitarul român a primit invitația de a vizita R.I. Pakistan, în cadrul oficial, în perioada următoare. În plus, ministrul afacerilor externe al R.I Pakistan și-a exprimat deschiderea ca această vizită să fie totodată și un prilej de interacțiune directă între oameni de business din cele două state.

La finalul întâlnirii, în prezența celor doi oficiali, reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României, respectiv cel al Asociației Camerelor de Comerț și Industrie ale R.I. Pakistan au semnat acordul de cooperare ce prevede un schimb de burse între Universitatea Politehnică din București (UPB) și Universitatea din Islamabad.