Publicat: 4 August, 2020 - 17:33
Share

Din primăvara anului viitor ne luăm adio de la margarină, popcorn pentru microunde, supe la plic, chipsuri, napolitane - adică acele produse alimentare care au un conținut ridicat de acizi trans, periculoși pentru sănătate. Actul normativ care interzice comercializarea acestora a fost deja aprobat de Parlament. Au comentat subiectul la emisiunea Ca'n viață - Simona Carniciu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice și doctor în științe medicale, inițiatorul proiectului de lege, medicul Adrian Wiener, senator (USR), și Dragoş Frumosu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Medicii atrag atenția că aceste grăsimi trans duc la creşterea nivelului colesterolului rău şi scăderea colesterolului bun, ceea ce creşte riscul dezvoltării bolilor cardiace. În Europa, mai multe ţări au interzis folosirea acizilor trans, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut eliminarea acestora din industria alimentară.

Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorul USR, Adrian Wiener, iar prevederile sale ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie 2021. Actul normativ se aplică tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final, inclusiv produselor alimentare livrate de unităţile de alimentaţie publică şi produselor alimentare destinate a fi furnizate acestora.

Iniţiatorul legii atrăgea atenția că acești acizi dăunători sănătății se găsesc în popcorn-ul pentru microunde, creme tartinabile, biscuiți, torturi preambalate, margarine, supe (inclusiv concentrate la plic), sosuri, cereale preambalate, napolitane sau chipsuri.

"Aceste uleiuri se găsesc în principal în produsele alimentare procesate, contribuind la o textură și consistență mai dezirabilă a acestora, prezervarea proprietăților la încălziri repetate și prelungind timpul de valabilitate. Exemple de produse în care se regăsesc AGTN: popcorn pentru microunde, creme tartinabile, biscuiți, torturi preambalate, margarine, produse preparate termic prin prăjire, supe (inclusiv concentrate la plic), sosuri, cereale preambalate, napolitane, chipsuri, uleiuri vegetale solidificate tehnologic", susține senatorul USR.

Wiener spune că astfel de produse nu vor fi interzise în sine, ci ele trebuie modificate astfel încât să nu mai conțină grăsimi trans.

Modificarea rețetelor va duce la creșterea prețurilor, spune Dragoş Frumosu, președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară.

Operatorii economici din sectorul alimentar ar avea, astfel, obligaţia de a introduce pe piaţă produse alimentare cu un conţinut de AGT de maximum 2 g/100 g de grăsime din conţinut.

De asemenea, prevederile se aplică şi produselor alimentare provenite din ţări terţe şi din alte state membre ale Uniunii Europene. Totodată, pentru produsele alimentare care nu respectă prevederile prevăzute în lege se dispune retragerea din circuitul consumului uman.

Actul normativ arată că: "prin acizi graşi trans se înţeleg acizii graşi cu cel puţin o legătură dublă neconjugată carbon-carbon, în configuraţie trans, astfel cum sunt definiţi în anexa I punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare".