29 mai 2022

Din acest an, UNATC oferă gratuit biciclete studenţilor săi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi. Acest prim lot va fi direcţionat zilele acestea către studenţii din anul I şi al II-lea, de la programul de Licenţă, şi celor din anul I, de la programul de Masterat, prioritate având cei care locuiesc la cămin, au bursă socială şi nu deţin maşină personală. Bicicletele vor putea fi folosite pe durata studiilor, indiferent de tipul de program.

Achiziţia face parte din campania „UNATC pe Bicicletă”, iniţiată în primăvara anului trecut, care îşi propune să contribuie la educarea tinerei generaţii în relaţia cu mediul înconjurător.

„Educaţia artistică în cadrul academic nu se poate departaja de responsabilitatea socială şi implicarea în problemele comunităţii. Pentru un Bucureşti mai puţin poluat, mai curat, mai civilizat, contează enorm orice efort de conştientizare a importanţei folosirii transportului alternativ faţă de mediul înconjurător”, a declarat Rectorul UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, posesor şi utilizator de bicicletă, cel cu care a debutat campania.

Campania, având hashtagul #unatcpebicicleta, a fost prezentă pe canalele de comunicare ale instituţiei, a reunit numeroşi studenţi şi profesori, dar şi alumni UNATC.

Componentei de educaţie verde şi de responsabilizare a tinerilor studenţi, UNATC i-a adăugat şi nişte ţinte foarte pragmatice: amenajarea în curtea universităţii a unor parcări dedicate transportului alternativ şi, printr-un parteneriat public-privat, achiziţionarea de biciclete care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunităţii UNATC, studenţi, profesori şi personal administrativ.

Parcarea modernă a fost realizată în primăvara anului trecut, iar la finalul lunii decembrie a fost făcut pasul cel mare al achiziţiei primului lot de biciclete, cu sprijinul Pegas. A fost ales un model de oraş, uşor de transportat, fiind cumpărate 30 de bucăţi pentru studente şi 30 pentru studenţi.

Rector UNATC – prof. univ. dr. Liviu Lucaci