Publicat: 20 Iunie, 2014 - 14:13
Share

În perioada 18-29 iunie, Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” organizează Gala Absolvenţilor UNATC – Licență. 

Timp de 12 zile, reflectoarele vor sta aprinse, iar în lumina lor îi veți putea vedea pe tinerii actori, regizori, păpușari, marionetiști, scenografi, coregrafi, teatrologi.

Secția de Actorie prezintă zece producții, pe textele unor importanți autori din dramaturgia românească și universală: de la Mihail Sebastian la Luigi Pirandello, de la Tudor Mușatescu la Neil Simon.

Veți putea fi martorii începutului de drum artistic, urmărind colaborarea dintre studenții regizori și absolvenții secției de scenografie, prin șase montări care surprind crezurile unei generații curajoase, ce adresează întrebări lumii și societății, în căutarea unui alt fel de teatru.

De asemenea, vă propunem o întâlnire cu exercițiile surprinzătoare ale coregrafilor de mâine, precum și o poveste, pentru copii de toate vârstele, realizată de studenții secției Păpuși-Marionete.

Festivitatea de deschidere va avea loc în prezența Rectorului prof.univ.dr. Adrian Titieni și a Decanului conf.univ.dr. Paul Chiribuță, miercuri, 18 iunie, la ora 18:00, în Sala „Ion Cojar” de la Palatul Național al Copiilor. Cu acest prilej, veți putea viziona spectacolul 6 personaje în căutarea unui autor după Luigi Pirandello coordonat de prof.asoc.dr. Mirela Gorea.

Evenimentul este organizat de studenţii anului I Master și ai anului I Licență din Departamentul Studii Teatrale. 
Locul de desfășurare: Palatul Național al Copiilor (Bulevardul Tineretului, nr. 8-10).
Accesul la spectacolele din cadrul Galei Absolvenților UNATC este gratuit.