Publicat: 30 Martie, 2019 - 11:04
Ministrul român și cel bulgar au dezbătut amical subiectele de interes bilateral ale Politicii Agricole Comune
Petre Daea și Rumen Porodzanov - doi miniștri și prieteni

În data de 29 martie 2019, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a avut loc întâlnirea bilaterală dintre ministrul Petre Daea și omologul său bulgar, Rumen Porodzanov.

Principalele subiecte de dezbatere au vizat viitoarea Politică Agricolă Comună, situația pestei porcine africane (PPA) și bioeconomia.

În deschiderea discuțiilor, Petre Daea a realizat o scurtă prezentare a activităților derulate de autoritățile române cu privire la evoluția epidemiei de pesta porcină africană în România: de la apariția în 31 iulie 2017 a primului focar confirmat într-o gospodărie situată la periferia municipiului Satu-Mare, cu punctul culminant al epidemiei atins în anul 2018 și până la momentul prezent, când se remarcă tendința de scădere a PPA în țara noastră.

Petre Daea a precizat că, încă de la apariția primului focar, au fost imediat implementate măsurile cuprinse în Planul de Contingență, realizându-se o colaborare instituțională a tuturor celor implicați în combaterea PPA. La rândul său, ministrul bulgar a considerat drept util schimbul de idei și informații oferite și a declarat că înțelege eforturile interinstituționale făcute de țara noastră în combaterea acestei boli.

Referitor la desfășurarea activității în domeniul agriculturii și pescuitului în contextul Președinției Consiliului Uniunii Europene, ministrul Rumen Porodzanov și-a arătat aprecierea pentru obiectivele atinse de România până la acest moment. Ministrul Petre Daea i-a mulțumit omologului său pentru sprijinul acordat în perioada deținerii președinției Consiliului UE de către Bulgaria, precum și în întâlnirile și grupurile de lucru desfășurate la Bruxelles, în ultima perioadă.

Ministrul Daea a expus prioritățile României privind viitoarea PAC post 2020. Astfel, țara noastră susține alocarea unui buget cel puțin la nivelul celui actual pentru Politica Agricolă Comună, plafonarea și degresivitatea plăților directe pentru marii beneficiari, necesitatea ca aplicarea plafonării să fie decisă la nivelul statului membru. De asemenea, susține ideea finanțării sprijinului redistributiv complementar pentru venit prin utilizarea unui anumit procent din plafonul național anual al plăților directe.

Se dorește continuarea procesului de convergență externă a plăților directe la un nivel mai ridicat decât cel propus, sprijinirea tinerilor fermieri și încurajarea schimbului de generații în agricultură. Ministrul român a propus ca aspectele financiare ale PAC după 2020 să fie discutate și în reuniunile Consiliului de miniștri, Comitetului special agricol, în cadrul Grupurilor de lucru Agrifin.

În urma discuțiilor s-a desprins o idee comună referitoare la viitorul PAC: menținerea structurii pe doi piloni a politicii, coordonată cu o viziune integrată – ce ar urma să fie reflectată într-un Plan Strategic Național, pentru a contribui la o mai mare transparentizare şi la un acces mai rapid la finanţarea europeană dedicată acestei politici. În acest sens, cei doi miniștri au agreat organizarea unor întâlniri periodice între echipe de experți români și bulgari pentru a colabora pentru pregătirea Planurilor Strategice.

Ministrul bulgar a detaliat prioritățile Bulgariei cu privire la noua PAC, reliefând importanța continuării SAPS, acordării plăților cuplate pentru sectoarele vulnerabile (zootehnie, legume-fructe) și majorării procentului pentru sprijin cuplat, precum și susținerea fermelor mici și medii și promovarea obiectivelor ecologice și sociale ale PAC.

În ce privește bioeconomia, ministrul bulgar al Agriculturii și-a manifestat interesul pentru colaborare cu țara noastră, oferindu-și sprijinul pentru realizarea unei strategii de digitalizare în agricultură. La finalul întâlnirii, ministrul Petre Daea a menționat organizarea în data de de 5 aprilie 2019, conferinței la nivel înalt privind cercetarea agricolă, inovarea și bioeconomia, intitulată Conferința la nivel înalt privind cercetarea agricolă – bază de dezvoltare a agriculturii europene, zonelor rurale și a bioeconomiei”, care va avea loc în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: