Publicat: 30 Mai, 2013 - 15:38
Share

Ministerul Sănătăţii anunţă că medicului Stănculescu Iulica i-a încetat contractul de administrare pentru funcţia de director medical interimar din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean DOLJ, la solicitarea acesteia.
 
Decizia a fost luată după verificările efectuate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, la cererea conducerii Ministerului Sănătăţii.
 
Ministerul Sănătăţii precizează că, legislaţia în vigoare nu interzice deplasarea bolnavilor nedeplasabili la domiciliul acestora, prin serviciul de ambulanţă.
 
Motivul demisiei este acela că a refuzat miercuri transportul cu ambulanţa de la Spitalul Judeţean Craiova la spitalul din Constanţa în cazul unei femei bolnave de cancer, în fază terminală pe motiv că nu reprezintă o urgenţă medicală.

Familia pacientei aflată în stre terminală a solicitat o salvare de la Serviciul de Ambulanţă Dolj pentru a o transporta pe femeie la Constanţa, în condiţiile în care aceasta are nevoie de perfuzii, însă i s-a refuzat transferul.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Dolj au susţinut că nicio ambulanţă nu transportă pacienţii acasă, la externare.