Publicat: 1 Octombrie, 2018 - 19:39

Joi 27 septembrie, cu putin inainte de orele 21.00, purtàtorii de cuvant ai partidelor ce guverneazà Italia de la inceputul lunii iunie a.c. (Movimento 5 Stelle + Liga) au lansat stirea mult asteptatà. “S-a ajuns la acordul sperat”.  Cateva sute de persoane, “militanti” ai M5S s-au adunat imediat in Piazza Colonna pentru a-si manifesta  satisfactia pentru o “victorie” ale càrei contururi vor fi mai clare in urmàtoarele zile.   Multimea din acea piatà spera ca o autoritate politicà reprezentand M5S in Guvern sà confirme “buna stire”, eventual sà o anunte oficial de la balcon.

Noi romanii, ca si italenii, am avut o lungà experientà a discursurilor si a stirilor aflate din discursuri tinute in balcon. In subconstientul colectiv al italienilor , ca si in al romanilor, existà insà un “sindrom al balconului” datorità càruia elementul arhitectonic respectiv este privit cu neincredere si chiar suspiciune. Poartà ghinion, trebuie evitat. De la proclamarea Republicii Italia si panà astàzi nu se cunoaste un Presedinte al Republicii care sà fi iesit in vreun balcon al Palatului Quirinale pentru a saluta multimea. Primii ministri se feresc sà iasà in unul din cele douà balcoane de la Palazzo Chigi, unde din anul 1961 se aflà sediul Guvernului Italiei si al Presedintiei Consiliului de Ministri. In 1922 in palatul respectiv se instalase Ministerul de Externe condus de ambitiosul Benito Mussolini; biroul acestuia s-a aflat panà in 1931 in aripa clàdirii numità Galleria Deti. In ea s-a re-amenajat, dupà 1961, biroul Presedintelui Consiliului de Ministri.  Din unul din cele douà balcoane ale Palatului Chigi, acela aflat pe coltul sud-estic al edificiului, cu deschidere atat spre Via del Corso cat si spre Piazza Colonna, motiv pentru care a fost numiit “Prua d’Italia” (“Prora Italiei”), Mussolini si-a pronuntat primele sale discursuri politice in 1922. In dreapta mainii sale, inàltatà oblic des pentru ritualul salut roman, ràmanea, ca un gigantic soldat credincios impietrit, Coloana lui Marc Aureliu,  construità intre 176 si 192 e.n. si inspiratà de  Coloana lui Traian, atat de dragà poporului roman. In 1925  ferestrele acelui balcon au fost tinta atentatului nereusit al lui Tito Zaniboni impotriva lui Mussolini. Acesta si-a continuat ulterior opera discursivà in balconul palatului Venezia, clàdire in care Ducele a stabilit, intre 1929-1943, atat cartierul general al Guvernului, cat si acel al Marelui Consiliu al Fascismului. Din minusculul balcon din fatada Palatului Venezia, splendida bijuterie a Renasterii proiectatà de Leon Batista Alberti, Ducele a anuntat in ziua de 10 iunie 1940 multimii din piata aflatà in legàturà cu alte piete din Genova, Torino, Milano, Venezia, Trieste, Bologna, intrarea Italiei in ràzboi impotriva Frantei si Marii Britanii.  Discursul acela a marcat inceputul tragediei nationale italiene. Cateva luni mai tarziu, Winston Churchill, vorbind la Radio Londra, declara referindu-se la declaratia de ràzboi a Ducelui: “Aceasta este tragedia istoriei italiene. Si acesta este criminalul care a urzit aceste fapte nebunesti si rusinoase”.  Dupà càderea lui Mussolini in 1943, prin votul Marelui Consiliu Fascist, in Italia si la Roma nu mai iese “la blacon” decat Papa:  Vaticanul este un alt Stat, in Roma are “extrateritorialitate”.

Lunga “pauzà istoricà” a “discursurilor din balcon” romane  a fost intreruptà  de scurtul discurs din 1976 al lui Enrico Berlinguer, secretarul  Partidului Comunist Italian: din balconul sediului de pe strada Botteghe Oscure a anuntat cà un italian din trei a votat cu Partidul Comunist, asicurand acestuia “depàsirea” numàrului de votanti ai Democratiei Crestine. In mediul institutional singura prezentà remarcablà intr-un “balcon” dupà 1943 a fost aceea din 1982  a lui Giovanni Spadolini, primul presedinte laic al Consiliului de Ministri al Republicii. Intr-un acces de entuziasm sportiv, istoricul florentin si omul de culturà florentin, ex-director al cotidianului “Corriere della sera”, ignorant in materie sportivà, s-a infàtisat in balconul de la Palazzo Chigi, chiar acela frecventat de Mussolini in 1922, in brate cu drapelul tricolor, pentru a le ura succes jucàtorilor din echipa nationalà de fotbal antrenatà de Enzo Bearzot: tocmai se pregàteau la Madrid de asaltul final pentru cucerirea Cupei Mondiale.

Istoria internationalà a “discursurilor de la balcon” este destul de plinà de momente importante, care au marcat cursul evenimentelor. Este suficient sa ni-l amintim pe cel al lui Ceausescu din 21 August 1968. A umplut tuturor romanilor onesti, chiar si dusmanilor interni ai regimului comunist, inima de sperantà. Dupà 21 de ani un alt discurs al aceluiasi personaj, din acelasi balcon, discurs in care se promiteau demagogic si oricum tardiv, màriri de salarii, noi drepturi, o viatà mai bunà, a deschis drumul exploziei de disperare ale càrei unde de soc zguduie incà tara.

 In mentionata zi de Joi 27 septembrie in balconul de la Palazzo Chigi s-a prezentat, unul din cei doi membri “politici” ai triumviratului ce tine in manà soarta guvernului Italiei: Luigi di Maio, “seful politic” al  Miscàrii 5 Stele. Era inconjurat de ministrii reprezentand formatia sa in guvern: cativa indicau cu degetele semnul V (= Victorie). (Fig. 1)  In altà epocà semnul respectiv a avut  semnificatii ce nu pot fi readaptate la situatii contingente prin simpla  imitare a unui documentar de epocà. In ziua de 8 mai 1945 premierul Winston Churchil  a inàltat mana in balconul palatului Whitehall,  aràtand semnul V, pentru a anunta ceva extraordinar de important, efectiv realizat: sfarsitul Ràzboiului Mondial,  infrangerea nazismului si a lui Hitler,  dusmanii principali ai umanitàtii timpului. V-ul lui Di Maio a  aràtat Victoria impotriva profesorului Giovanni Tria, ministrul Economiei si Finantelor, rector al Universitàtii Roma 2 si  om de echilibru, “paznicul” rationalitàtii politicilor economice si resurselor financiare ale Italiei. Spre deosebire de Churchill care promisese poporului englez “lacrimi si sange” panà la Victorie, Tria jurase, cand intrase in Guvern, cà va apàra indatoririle ce ii revin prin prevederile Constitutiei (articolele 81 si 97), care  din 2012 prevede cà Statul trebuie sa-si mentinà conturile in echilibru. In Balcon si in Piatà se sàrbàtorea faptul cà in DEF (Documentul pentru Economie si Finatà - in practicà proiectul de Lege Financiarà, care inainte de a fi aprobat de Parlament trebuie verificat de Comisia de la Bruxelles sub aspectele ce tin de sustenibilitatea cheltuielilor si obligatiile internationale) “s-a obtinut” inscrierea unui deficit de 2,4% din raportul datorie/PIB.  Un comentariu ironic al acestei “victorii” a fàcut “la cald”  un excelent editorialist al cotidianului torinez “La Stampa”, Mattia Feltri. Mai mult decat o scenà dintr-un documentar istoric, scena sàrbàtoririi “victoriei  impotriva lui Tria”, care a tinut piept sàptàmani in sir presiunilor  celor doi triumviri (Di Maio si Salvini) cu cuvant hotarator  in politica Guvernului Conte (triumvirul nominal “tehnic”, numit pentru linistirea “factorilor externi”), i s-a pàrut scoasà dintr-un film cu celebrul comic Fantozzi. “Balconul lui Di Maio” de la Palazzo Chigi i s-a pàrut lui Feltri a fi chiar balconul din care Fantozzi coboarà in traficul infernal al capitalei pentru a se agàtata in ultimul moment de ultimul pasager dintr-un autobuz supraaglomerat. In efortul disperat de a ràmane in mijlocul de circulatie Fantozzi il trage afarà pe pasagerul de care s-a agàtat, acesta il trage pe cel de care el insusi s-a agàtat si lantul celor càzuti din autobuz continuà panà cand toti pasagerii se regàsesc in stradà, privind stupefiati  autobuzul care intre timp a ràmas imobil, intrat fiind in panà*.

Dincolo de ironii ràmane in picioare o problemà foarte serioasà. Chiar este necesar ca toate “retetele” pe care Uniunea Europeanà le impune, prin organismele sale si acorduri formale si informale in vigoare, sa fie idolatrizate panà la punctul in care sa se intervinà cu sanctiuni in caz de nerespectare? De cand s-a instalat in Italia acest efectiv straniu executiv format dintr-un partid anti sistem, M5S, caracterizat precum populist de formatiile “concurentei” orientatà spre stanga si centrul esichierului politic traditional, si un partid de tip nationalist-suveranist (pentru unii xenofob), cu ràdàcini puternice in realitàtile productive ale Italiei de centru-nord,  plouà cu polemici. Multor comentatori ai politicilor economice li se pare cà la guvern au venit vandalizatorii bugetului, cà Salvini, a càrui popularitate este in continuà crestere datorità impetuozitàtii si intransigentei cu care a tratat problemele securitàtii frontierelor si ale fluxurilor incontrolabile de migranti, cedeazà excesiv in fata presiunilor celor din grupul “triumvirului indispensabil” care isi fac un scut din interpretarea nevoilor populatiei propunand reforme fanteziste in numele “nevoilor reale ale italienilor”, fàrà a avea insà acoperire in resurse financiare reale, existente sau create in curs de creare. In ultimii ani, in special dupà criza gravà din 2011 care a dus la inlàturarea guvernului Berlusconi si inlocuirea lui cu “guvernul tehnic” condus de fostul comisar european pentru concurentà, senatorul pe viatà Mario Monti, cresterea economiei Italiei a fost extrem de lentà fatà de alte tàri industrializate si oricum sub media UE. In acelasi timp datoria publicà a fost in crestere continuà. Pachetul de reforme propus de M5S are precum coloanà portantà asa numitul “venit de cetàtenie” (“reddito di citadinanza”), notiune care trimite mai mult la subventia statalà si la practicile asistentiale decat la cresterea economicà prin crearea de locuri de muncà si stimularea consumului intern. In jurul rezolvàrii problemei reale a sàràciei prin folosirea instrumentului “venit de cetàtenie”, pentru care trebuie create si nu gàsite resurse prin depauperarea altor capitole importante din bilantul statului, a gravitat dezbaterea politicà din ultimul an.  De o justificatà mare atentie s-au bucurat in dezbaterea politicà si problematicile conexe efectelor reformei sistemului prevederilor sociale - asa numita “Legge Fornero” -  votatà in timpul guvernului Monti. Cheltuielile pentru pensii si sistemul sanitar constituie vocile cele mai consistente din bugetul statului, a càrui datorie publicà a ajuns la cifra hiperbolicà de 2323 miliarde de euro. O revedere a sistemului pensionistic (prin prelungirea varstei de iesire din campul muncii si introducerea unui sistem de calcul in functie de contributia vàrsatà) era, in 2001, indispensabilà pentru mentinerea bilantului intre parametri in màsurà sà asigure  o scàdere gradatà a datoriei publice, sà mentinà increderea investitorilor, sà evite cresterea apàsàrii fiscale. In Italia, tarà ce a pierdut capacitàtile sale competitive in unele sectoare importante ale activitàtilor industriale, se face prea putin pentru formatia profesionalà, pentru inscrierea in mod organizat al tinerilor in campul activitàtiloor productive. Pentru multi comentatori “venitul de cetàtenie” nu este decat varianta “populistà” a vechilor moravuri clientelare ale guvernelor  democrat-crestine din Prima Republicà, cand structurile statului au fost umflate la nivel local de un numàr disproportionat de angajati in raport cu necesitàtile.

“Manevra” financiarà prevàzutà in DEF-ul smuls ministrului Tria de doi din triumviri, Di Maio si Salvini, cu consimtàmantul premierului triumvir, a fost definità de triumvirul Di Maio “manevrà a poporului”. Efectele s-au vàzut a doua zi in bursà: càderea titlurilor actionare, adicà a economiilor populatiei pe care, in virtutea prevederilor Constitutiei, ar trebui sà le apere chiar Guvernul. “A avea conturile publice solide si in ordine este o conditie indispensabilà de securitate socialà”, a declarat sambàtà 29 septembrie presedintele Mattarella trimitand din nou, explicit, la Articolul 97 al Constitutiei. “Fiti linistit, suntem in echilibru” - i-a ràspuns Salvini. Economia si bursa nu depind insà de vointa Guvernelor ci de contextul concret economic. Ceea ce nu inseamnà cà Guvernul poate fi exonerat de responsabilitàtile ce ii revin in determinarea acestuia din urmà. Miscarea 5 Stele si Liga au fàcut un pariu istoric al càrui rezultat este in curs de verificare si in functie de care se deschid sau se inchid perspectivele de imbunàtàtire a situatiei economice a tàrii. Momentan aceasta nu este rozà. Cu o zi inainte de declaratia lui Mattarella vicepresedintele Comisiei UE Valdis Dombrovskis intervievat de unul dintre cei mai interesanti analisti de politicà economicà afirmati in ultimii ani in Italia, Federico Fubini, se exprimase clar in legàturà cu victoria “manevrei poporului” triumfal prezentatà din balcon. “Ca si orice alt guvern din aria euro, guvernul italian are angajamente pe care trebuie sa le respecte si acestea includ regulile europene. (…). Este clar cà bilantul care a fost prezentat prevede o màrire considerabilà, in loc de o scàdere, a deficitului structural si ca atare este in contradictie cu angajamentele luate de Italia in acord cu toate Tàrile UE”.  Mai clar decat atat…

Parcursul de scàdere a debitului inceput de Italia, evocat de Dombrovskis, a fost sustinut panà vineri 27 din ràsputeri de ministrul Tria, care initial fixase stacheta debitului in raport cu PIB la 1,4, pe fundalul in care pentru Salvini ”un zero virgulà o cifrà, impus de Bruxelles, valoreazà mai putin de zero”. In final Tria a cedat. Pentru Federico Fubini, analistul citat mai sus, “manevra poporului”, care este un scenariu prevàzut pentru trei ani, in timp ce iesirile din paramentri sunt acceptabile doar pe durata unui an, va costa economia italianà 100 de miliarde (fàrà sa socotim economiile arse pe rug in bursà). “Pentru prima datà pe umerii fiecàrui lucràtor din Italia - scrie Fubini - va apàsa o cotà din debitul Statului superioarà a 100.000 euro: ca si cum fiecare persoanà ocupatà din tarà ar avea un imprumut la bancà luat pentru a avea o casà pe care nu o va avea niciodatà”**

Vàzutà de pe versantul critic, al regulilor “europene”, aceasta este situatia obiectivà a economiei Italiei in momentul de fatà. Situatie neindoielnic criticà si care ar fi de analizat si de càtre opozitii cu mai multà luciditate, deoarece in hàturile Uniunii Europene sunt prea multe càpestre pentru caii de la aceleasi tràsuri. Fostul prim ministru si secretar al partidului Democratic Matteo Renzi, care a tras salve de artilerie in “manevra expansivà” (in ce priveste datoria publicà - n.n.) promovatà de M5S si Liga,  sustinea recent, in cadrul unei prezentàri publice a càrtii sale dedicate experientei politice la Palazzo Chigi (edificiu al càrui balcon nu i s-a dovedit a-i fi util) cà: “un deficit de 2,9% in urmàtorii 5 ani este o propunere politicà pe care arcul institutional italian va trebui oricum sà o punà in discutie. Este o propunere semnificativà, care stà in picioare si care ar permite italienilor sa aibà 30 de miliarde de taxe mai putin de plàtit. Este unicul mod pentru a intàri cresterea si a crea locuri de muncà”. Ce rost are deci acum ca PD si chiar Renzi sà fie impotriva propunerilor de extindere - sa zicem - a manevrei care prevede un deficit de 2,4% anual extins pe o perioadà de 3 ani?

Ce se aflà realmente intre paginile conturilor publice ale Italiei este greu de stiut. Prudenta ne obligà sa nu ne gràbim a considera inainte de vreme precum “salvatori ai patriei” pe cei ce isi asumà riscul - sau il provoacà -  remedierii unor grave defectiuni in masina economiei si politicii unei tàri. Pentru functionarii de la Bruxelles fostul prim ministru si fost comisar UE Mario Monti este un fel de erou: a salvat Italia din ghiarele hràpàrete ale spread-ului, a scos-o dintr-un potential default. Din pàcate atunci cand a preluat Monti guvernarea Italiei (fàrà a fi ales) raportul intre datorie/PIB era la 119%, iar cand a làsat guvernarea nu coborase, era la 126,5.

Este de dorit ca Italia sa nu ajungà in situatia Greciei, cu Troica (UE, FMI, BCE) la Palazzo Chigi in “vizite periodice”, fàrà iesiri in balconul unde panà acum s-a iesit doar pentru a culege aplauze si nu  pentru demonstrarea solidaritàtii cu cei veniti eventual sà huiduiascà.

Nu iau in consideratie “vocile de coridor”, in virtutea càrora presiunile “grupului nordic din UE” si ale “puterilor tari” ar putea pune Italia in situatia unui derapaj economic controlat, care la randul sàu sa ducà la un  default ce ar exclude-o din zona euro, cum se presupune cà ar vrea, desi nu o declarà, atat M5S cat si Liga. Situatie pe care Tsipras in Grecia a evitat-o, cu riscul de a guverna peste o tarà ruinatà, in care Atena, gloria Europei, nu mai posedà nici màcar Pireul, cumpàrat de chinezi. Motiv pentru care Pericle ar avea toate motivele sà se ràsuceasà in mormant.

Nu mai stiu cine spunea, a propos de “iesirea in balcon”, cà Di Maio nu are simtul proportiilor.

 

________________________________________

*http://www.lastampa.it/2018/09/29/italia/di-maio-e-il-richiamo-del-balcone-c-pi-fantozzi-che-mussolini-kD0EvJaWc131N5G5g46T6L/premium.html

** “Corriere della sera”, sabato 29 settembre, p. 3.

 

 

 

 

Format: