19 ianuarie 2022

Divele micului ecran alături de Paul Surugiu Fuego în noul sezon „Drag de România mea!”

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Debut în forţă „DRAG DE ROMANIA MEA!”. Paul Surugiu-Fuego dă startul celui de-al şaselea sezon al emisiunii difuzate de TVR 2 duminică, 4 aprilie, de la ora 15.00 alături de nume consacrate. Exclusivităţile nu vor lipsi din prima ediţie. Printre invitaţi o vom revedea pe Mihaela Tatu, care ne va vorbi despre viaţa sa de acum şi, în premieră, va cânta alături de bunul ei prieten, Cristian Faur şi de Paul Surugiu-Fuego.

Dialog emoţionant şi cu celebra „Zână a Surprizelor”. Andreea Marin va povesti despre televiziune, despre relaţia specială cu mama sa, dar şi despre cât de tare o afectează părerile greşite ale celor din jur. In spiritul celebrului proiect „Surprize, surprize” Fuego o va surprinde pe Andreea aducând-i alături un coleg drag, actorul Gabriel Coveşeanu, alias COVE.

Tot duminică le veţi putea asculta pe talentatele Alexandra Ungureanu şi Alexandra Crăescu, două voci speciale, dar şi două talente formidabile din tânăra generaţie a folclorului românesc – Codruţa Rodean şi Bogdan Cioranu.

Cel de-al şaselea sezon „Drag de România mea!” se anunţă mai fresh, cu invitaţi diverşi, din mai multe domenii de activitate, cu artişti iubiţi, colaborări inedite, dar şi cu folclor de calitate, autentic. Veţi descoperi o nouă componenţă a baletului emisiunii, costume noi, create de coregraful Florin Mariş, rubrici noi şi jocuri interesante pentru invitaţi, îmbinând, ca de fiecare dată, substanţa cu divertismentul.

Telespectatorii vor fi aproape virtual. Peste 100 de admiratori fideli vor fi virtual prezenti pe ecranul din platoul emisiunii la fiecare ediţie.

„Cred că suntem o alternativă bună la tot ce se vede pe la televizor! Ne facem treaba cu profesionalism, cu decenţă şi încercăm să aducem şi informaţie, dar şi bucurie, umor, muzică frumoasă, cântată exclusiv în limba română. Mi-am dorit ca proiectul acesta să prindă rădăcini şi iată-ne ajunşi la sezonul cu numărul şase, care le întrece pe celelalte, pentru că e relaxat, e cu oameni frumoşi şi speciali şi momente pe care să le puneţi aproape de sufletul vostru.

Nu suntem comerciali neapărat, suntem clasici şi ne place să oferim un divertisment împachetat în simplitate şi calitate. În emisiunea mea voi promova mereu oamenii valoroşi şi-i voi arăta pe cei care muncesc, care depun efort, care pun accentele corect în muzica lor, care îmbină performanţele cu profesionalismul şi care au ceva de zis, fie că sunt în culmea carierei, fie că sunt la început de drum. Şi credeţi-mă, sezonul acesta veţi avea mai multe surprize interesante, celebrări, pe care-i păcat să le pierdeţi! Dar n-are rost să fac reclamă fără să vedeţi! Eu zic să vă uitaţi, pentru a avea duminici perfecte, de la ora 15.00, la TVR 2, locul în care aveţi mereu programe de calitate!”, a spus Paul Surugiu-Fuego.