Publicat: 6 August, 2012 - 11:40
Share

În cadrul celei de-a III-a ediții a „Salonului de carte, presă și muzică”, a avut loc lansarea filmului documentar ”Drogurile, viață pe contrasens”, produs de Agenția Națională Antidrog (A.N.A.), cu prilejul Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Consumului și Traficului de Droguri.

La acest eveniment, înscris în agenda oficială a salonului, au participat doamna Maria Stancu, directorul Amplus International şi organizatorul târgului, directorul Agenției Naționale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea și regizorul și scenaristul filmului documentar, Petre Crăciun.

Filmul, cu un caracter informativ-educativ, are durata de 50 minute și oferă o perspectivă profesionistă și foarte bine documentată a fenomenului consumului de droguri, a soluțiilor și alternativelor puse în aplicare de Agenția Națională Antidrog, instituția cu caracter de coordonare la nivel național.

Dintre secțiunile filmului amintim: România, un punct pe harta drogurilor, Noi politici antidrog, Sistemul de asistență integrată în adicții, Politici de prevenire, Noile tipuri de droguri ce efect psihoactiv, Parteneriatul cu societatea civilă, Formare și informare publică, Precursori, Perspective.

Pe parcursul celor 50 de minute, sunt oferite opiniile unor importante personalități în domeniu, ale unor specialiști din domeniul adicțiilor, ale unor consumatori de droguri aflați în tratament la centrele de Asistență Integrată în Adicții ale A.N.A.

Astfel, problematicii drogurilor în România i se răspunde cu un documentar bine structurat, modern, cu informaţii detaliate şi cu multiple puncte de plecare pentru viitor.
 
”Drogurile, viață pe contrasens” va putea fi vizionat în grilele de programe ale televiziunilor naționale și locale începând cu data de 1 septembrie a.c.