Publicat: 24 Ianuarie, 2013 - 13:57
Share

Franklin Templeton Investment Management Limited UK Bucharest Branch, Administrator Unic şi Manager de Investiţii al Fondului Proprietatea (“Fondul”) prezintă câteva dintre declaraţiile facute de Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, cu ocazia aniversării a doi ani de la listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti:

• Suntem mândri de realizările noastre, rezultatul direct al muncii grele şi al dedicării echipei noastre din România, echipă care îşi menţine viziunea pe termen lung de a genera valoare pentru acţionarii Fondului. În termeni de rezultate, Fondul a avut o performanţă pozitivă: preţul acţiunii FP a crescut cu 38% în 2012, în timp ce valoarea activului net a crescut cu 9%. Mai mult, în ianuarie 2013, preţul acţiunii, ajustat cu valoarea dividendelor platite, este la cel mai înalt nivel de până acum.

• Când am început să administrăm Fondul, în urmă cu doi ani, ne-am concentrat imediat pe transformarea modului în care sunt conduse companiile de stat. Acest proces nu a fost lipsit de provocări, dar am făcut mari eforturi în aducerea în atenţia publică a unor subiecte importante precum guvernanţa corporativă, privatizările prin bursă şi managementul profesionist.

• Eforturile noastre de a promova Fondul în străinătate au adus piaţa românească în atenţia investitorilor străini. România a beneficiat de peste 750 de milioane de euro în investiţii de portofoliu în acţiunile FP din partea investitorilor străini, cifră care reprezintă cea mai mare investiţie străină atrasă vreodată pe piaţa de capital din România.

• Succesul Fondului depinde însă într-o mare măsură de reforma companiilor de stat. Suntem dezamăgiţi de lipsa de progres în implementarea programului de listări ale companiilor de stat şi a managementului profesionist şi a Consiliilor de Administraţie independente, conform OUG 109/2011. Sperăm că Guvernul va accelera aceste reforme, care vor contribui la o mai bună performanţă si competitivitate a acestor companii.