Publicat: 10 Septembrie, 2015 - 13:00
Share

Nu ştiu cât de buni aliaţi sunt cei doi. A trecut destul de mult timp de când Klaus Iohannis a împins-o, la preşedinţia PNL, pe Alina Gorghiu. Şi sunt semne că, pe parcurs, preşedintele s-a îndepărtat de partidul care l-a adus la Cotroceni. Şi că este dispus să aleagă orice variantă care îl poate ajuta mai bine să gestioneze România, într-un moment de criză internă şi externă. Şi poate că aşa este şi bine. Pe de altă parte, cei doi rămân legaţi unul de altul, în aceeaşi barcă. În sensul că, în aceste zile, fiecare îşi joacă credibilitatea. Pe termen lung.
Alina Gorghiu este pusă la grea încercare. Eliminarea lui Sorin Oprescu de la conducerea Primăriei Generale a Capitalei o plasează în epicentrul unei bătălii cardinale. Va face faţă? Pe de altă parte, Klaus Iohannis, hărţuit în plan intern de inconsistenţa unor instituţii şi de lipsa clară a unei perspective de rezolvare politică, în timp util, a crizei Guvernului, este şi el testat într-un examen decisiv. Cel legat de criza refugiaţilor.
Aşadar, pe neaşteptate, două evenimente diferite îi pun cei doi oameni politici, preşedintele României şi co-preşedintele celui mai puternic partid din România, încă în opoziţie, în situaţia de a lua decizii rapide, extrem de importante, atât pentru viaţa politică din România, cât şi pentru propria lor carieră. Într-un caz, cel al Alinei Gorghiu, marea capcană poate fi premierul mort, Victor Ponta. În cel de-al doilea caz, capcana este şi mai ameninţătoare. Ea este plasată de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Doi adversari cât se poate de diferiţi, dar a căror acţiune finală poate conduce la decesul politic, atât în cazul Alinei Gorghiu, cât şi în cazul lui Klaus Iohannis. Aşa că, printr-un excepţional concurs de împrejurări, din nou, într-o manieră insolită, cei doi au de dat, împreună şi separat, un dificil examen politic.
Cazul Alinei Gorghiu poate fi comparat cu cel al unui jucător de poker, care se trezeşte, pe neaşteptate, în mână, cu o coardă royală. Cu posibilitatea de a obţine, jucând curajos, chinta royală. Cea mai mare carte posibilă. Dar ce înseamnă, în cazul Alinei Gorghiu, joc curajos? Fie că o spune, fie că nu o spune, iar dacă o spune, fie că o spune acum, fie că o spune mai târziu, singura formulă de joc curajos, care o poate duce la un câştig excepţional, este să candideze la alegerile locale pentru funcţia de Primar General al Capitalei. În felul acesta ar demonstra că este un jucător politic puternic, de prim rang, curajos şi stăpân pe situaţie. Iar dacă va câştiga, îşi va asigura, pentru viitor, o platformă politică extraordinar de puternică. Va fi, cu adevărat, omologată şi pentru mult timp în funcţia de şef al PNL şi, mai devreme sau mai târziu, va rămâne singurul şef. Pur şi simplu, un urmaş al Brătienilor. Primul de sex feminin. După care i se deschid toate celelalte perspective – atât posibilitatea de a deveni, într-o bună zi, prim-ministru, lăsându-şi un succesor la Primăria Generală a Capitalei, cât şi excepţionala şansă ca, la încheierea mandatului sau mandatelor lui Klaus Iohannis, să devină prima doamnă din istorie care, în acelaşi timp, va fi preşedintele României. Dacă însă ezită prea mult sau lasă să-i scape această ocazie unică, cariera ei politică, cel puţin în acest registru, încetează. Partidul o va simţi slabă şi, mai devreme sau mai târziu, o va înlocui. Adversarii politici nu îi vor mai acorda respectul cuvenit. Şi nici măcar pentru Klaus Iohannis ea nu va mai funcţiona ca un adevărat jucător sau partener, terenul de luptă urmând să fie acaparat de Vasile Blaga.
În această bătălie presupusă, Alina Gorghiu are doi adversari, unul dintre ei fiind discret, iar celălalt isteric. Adversarul discret se află chiar în propriul partid. Vârful de lance fiind Cristian Buşoi. Cel desemnat, înaintea cataclismului Oprescu, să reprezintă PNL în bătălia electorală pentru Primăria Generală a Bucureştiului. Un candidat de sacrificiu. Ales pentru a pierde onorabil. Şi pentru a nu atrage prea multe consecinţe negative asupra partidului. Dar acum, acest personaj politic şters este pe cai mari. Prin căderea lui Oprescu, care altfel i-ar fi barat orice şansă, acum, Buşoi ar putea, la limită, câştiga. Dar simte şi el ceea ce simte toată lumea care face, cât de cât, o analiză. Că o simplă decizie a Alinei Gorghiu şi respectiv a PNL ar putea să-i taie craca de sub picioare. Aşa că, în aceste zile, Buşoi face lobby pentru a o descuraja pe propria preşedintă de partid. Al doilea adversar este, însă, redutabil. Este vorba de Victor Ponta. Care o atacă, în ultimele zile, la baionetă şi deloc întâmplător pe Alina Gorghiu. Ultima manifestare de acest fel constituie şi o reală provocare. La care Gorghiu a răspuns relativ bine. Victor Ponta, în calitatea să de încă premier al României, a atacat furibund un post de televiziune, sub pretextul că nu şi-a plătit impozitele la stat. Uitând de celelalte posturi aflate în situaţii asemănătoare. Şi a încercat să lege această situaţie de PNL. În sensul că, vezi Doamne, PNL ar proteja respectiva televiziune, în schimbul unei susţineri politice. Dar cum ar putea să facă asta un partid aflat în opoziţie, în timp ce, tot ce înseamnă control financiar este apanajul chiar al Guvernului condus de Victor Ponta? În spatele acestui atac nu pot să nu observ, deopotrivă, o dorinţă fermă a premierului, care încă conduce politic o parte din PSD, de a-şi împiedica adversarul politic să ia decizia de a candida la Primăria Generală a Capitalei şi, pe de altă parte, o stare de isterie, în spatele căreia se ascunde disperarea lui Victor Ponta.
Nu va fi prea greu pentru Alina Gorghiu să depăşească, cu superioritate, cele două piedici, în calea ascensiunii ei.
Cât îl priveşte pe Klaus Iohannis, acesta nu are, pentru moment, nicio posibilitate de a dirija, aşa cum doreşte, lucrurile în ţară, în sensul strângerii rândurilor clasei politice şi a societăţii, în general, într-un moment în care conjunctura ne poate fi cât se poate de favorabilă şi, în acelaşi timp, cât se poate de nefavorabilă. Şi totul, în funcţie de propriul nostru comportament. În schimb, Klaus Iohannis este silit, acum, să poarte o bătălie neaşteptată şi dură, în plan extern. Şi nu cu oricine. Ci chiar cu Jean-Claude Juncker care, făcându-se că nu înţelege sau că uită procedurile Uniunii Europene, prin care consensul este decisiv atunci când se ia orice decizie, încearcă să impună cu forţa, unui al patrulei Reich, sacrificii din partea unor state în chestiunea marelui exod de populaţie. Pentru prima dată, în scurta sa carieră de preşedinte al României, Iohannis este pus în situaţia de a lua o decizie pe care românii o vor saluta şi o vor susţine, pentru că este singura rezonabilă în ceea ce priveşte această ţară, dar absolut dezagreabilă şi scandaloasă pentru un Juncker, transformat în dictator european, în spatele căruia, de bună seamă, stă troica Germania – Franţa - Olanda.
Examenul pe care trebui să-l dea în aceste zile Klaus Iohannis este să rămâne consecvent cu declaraţia sa că nu va primi niciun refugiat mai mult decât locurile de cazare existente, în timp ce  Juncker îi cere ca România să-şi asume, pentru moment, o responsabilitate de trei ori mai mare decât poate să ducă. Este o decizie dramatică şi care presupune mult curaj. Cu atât mai mult cu cât, se mişcă în ape tulburi. Dacă ne gândim că, nefăcând schimbările necesare şi potrivite la Serviciul de Informaţii Externe, nici nu beneficiază de informaţii consistente. La fel cum de la SRI, în ciuda faptului că a numit un director potrivit, nu-i vor veni informaţiile credibile de care are nevoie, atâta timp cât conducătorii operativi au rămas aceeaşi.
Şi iată cum şi iată de ce, purtându-şi crucea, fiecare în felul lui, cei doi oameni politici, Klaus Iohannis şi Alina Gorghiu s-ar putea reîntâlni, într-un viitor apropiat, într-un parteneriat solid şi durabil. Sau nu.