Publicat: 5 Mai, 2018 - 10:33
Share
Sunt presiuni făcute de Dragoş Pătraru, în contextul în care contractul lui se apropie de final şi ar trebui renegociat

Doina Gradea afirmă într-un comunicat pentru presă că discuţiile făcute publice de jurnalistul Dragoş Pătraru au fost trunchiate şi că acestea ar fi fost purtate într-un cadrul privat. Directoarea cataloghează publicarea înregistrărilor drept presiuni făcute de Dragoş Pătraru, în contextul în care contractul lui Pătraru cu TVR se apropie de final şi ar trebui renegociat.

"Nu am crezut că voi fi pusă în situaţia ca unele conversaţii private, unele purtate telefonic, în timp ce mă aflam singură în birou, să devină subiect de presă. În orice ţară civilizată, aşadar şi în România, înregistrarea, fără acordul meu, a acestor conversaţii este o acţiune nelegală", se arată în comunicatul transmis de Doina Gradea.

"Evident, aceste ameninţări au fost evitate cu grijă atunci când s-a procedat la trunchierea şi montarea înregistrărilor realizate nelegal, în întrevederi sau convorbiri purtate cu acelaşi realizator de program sau din discuţii avute în spaţii private, el nefiind prezent", 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: