Publicat: 17 Ianuarie, 2018 - 09:20

Primii care vor merge la consultări, începând cu ora 12, vor fi cei de la PSD-ALDE. Propunerea de premier este europarlamentarului Viorica Dăncilă. Delegaţia va fi condusă de Liviu Dragnea.

„Da, am spus că nu voi mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o nu m-am gândit că o să mai fie nevoie să mergem la o nouă rundă de consultări. (...) Deci eu o să merg. O să meargă cu mine domnul Marian Neacşu şi o să discutăm cine este al treilea coleg care merge cu noi. O să mergem trei, noi şi doi colegi de la ALDE”, a precizat Dragnea, marţi, după ce CExN.

Mandatul UDMR la consultările de miercuri de la Cotroceni va fi că trebuie instalat cât mai repede un Guvern pentru a se termina cât mai curând criza politică.

”Nu e nevoie şi nu este bine să tragem de timp, cei care au majoritate au posibilitatea de a forma Guvernul, dacă reuşesc, mă refer la PSD-ALDE, dar sigur, orice altă opţiune, dacă consideră preşedintele Iohannis poate fi discutată, pentru că depinde de şeful statului dacă acceptă sau nu propunerea PSD. Dar eu nu cred că există altă majoritate decât PSD-ALDE aşa că, din punctul nostru de vedere, este bine să se termine această criză şi sper că peste o jumătate de an nu ne vom întâlni din nou la Cotroceni pentru a discuta o nouă formulă de guvernare. Dacă mergem în acest ritm, atunci PSD mai are nevoie de 6 premieri, eu sper că se vor opri, totuşi, din acest scandal permanentizat”, a spus preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Pe de altă parte, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii vor cere, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, convocarea alegerilor anticipate. ”Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD. Am hotărât să votăm împotriva oricărui guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţie să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va propune un nume de premier la consultările de la Cotroceni. "Istoria politică ne arată că majorităţile se pot schimba. Noi considerăm că varianta decentă ar fi aceea a alegerilor anticipate. Ar exista şi varianta unei majorităţi alternative care să scoată PSD de la guvernare pentru că, în ultimul an, ne-au arătat că nu sunt capabili", a declarat preşedintele USR. 

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, la Timişoara, că PMP va participa, miercuri, la consultările de la Palatul Cotroceni, urmând să aibă o propunere de premier. 

Totodată, Traian Băsescu i-a cerut preşedintelui Iohannis nominalizarea unui premier din opoziţie. 

„PSD-iştii au căutat cu disperare o persoană care să rămână supusă şi docilă faţă de Daddy. Eu cred că Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică, să încerce şi o nominalizare de Prim Ministru din opoziţie, după ce alianţa PSD – ALDE s-a dovedit inaptă pentru guvernare. Deci, jucaţi vă rog Domnule Preşedinte”, a scris Băsescu pe Facebook.

Tag-uri Nume: