Publicat: 15 Februarie, 2017 - 16:49
alături de ambasadoarea cauzei, Simona Halep

 Dorna, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, susține pentru cel de-al cincilea an consecutiv, lupta pentru viață a copiilor născuți prematur. Începând cu 2015, Simona Halep s-a alăturat acestei cauze, îndemnând la implicarea activă a fiecăruia dintre noi.

Din 2013 și până în prezent, Dorna și Salvați Copiii au dotat 40 de maternități din țară cu echipamente pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur, în valoare aproximativă de 500.000 Euro (lista completă a maternităților care au beneficiat de donații este disponibilă aici: http://www.dorna.ro/ro/grija-pentru-copii/maternitati). 

Timp de 8 săptămâni, începând cu data de 16 februarie 2017, românii sunt invitați să susțină din inimă copiii născuți prematur, în mod simbolic, pe Facebook, în campania manifest „Fii în inima lor pe viață”, un nou capitol al inițiativei caritabile Grijă pentru Copii.

Campania de anul acesta – „Fii în inima lor pe viață” – a pornit de la ideea că atunci când ești alături de cineva într-un moment greu, îi rămâi în inimă pentru totdeauna. Mecanismul campaniei îndeamnă la susținerea cauzei printr-un gest simbolic, acela de a da „love” postărilor de campanie care vor fi publicate, în următoarea perioadă, pe pagina oficială de Facebook Dorna România (www.facebook.com/Dorna.Romania/), pe cea a Simonei Halep                          (www.facebook.com/simonahalep/) și pe cea a Salvați Copiii România (www.facebook.com/SalvatiCopiiiRomania/).

Obiectivul campaniei este de a strânge mai mult de 100.000 de inimi care să „bată” pentru copiii născuți prematur, iar Dorna va răspunde acestui demers de susținere oferind echipamente medicale de specialitate către maternitățile din România, prin intermediul Salvați Copiii România.

”Este important să aducem o schimbare durabilă în comunitate, este important să ne implicăm, să susținem cu adevărat cauzele în care credem. Suntem mândri de schimbarea pe care am adus-o în acești cinci ani de „Grijă pentru copii” și suntem încrezători în ceea ce vom realiza în viitor. Campania de anul acesta, „Fii în inima lor pe viață” este din nou un îndemn la implicare pentru fiecare dintre noi, pentru ca noi credem cu tărie că fiecare gest contează, fie el cât de mic. Oricare din noi poate deveni susținător al copiilor născuți înainte de termen și poate contribui printr-un gest foarte simplu, acela de a face cunoscută aceasta cauză”, declară Anca Năstase, Senior Brand Manager Still Drinks România & Moldova.

„Ca sportiv de performanță, știu cât de importantă este susținerea, iar gesturile simple sunt cele care contează cel mai mult, îți dau curajul să continui. Sper să strângem cât mai multe inimi și să se alăture cât mai mulți români acestei cauze.”, declară Simona Halep.

 „În cei cinci ani, de când am deschis acest nou front pentru combaterea mortalității infantile, Salvați Copiii România a contribuit la salvarea a peste 24.000 de copii. Sprijinind cauza copiilor născuți prematur, care luptă pentru a supraviețui în maternitățile în care vin pe lume, e ca și cum ai dărui ceva din tine, din trupul tău și din viața ta. Astfel, oferindu-ne, simbolic, inima acestor copiii absolut extraordinari care, secundă de secundă, se luptă cu determinare să supraviețuiască, donăm, de fapt, viață”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Despre Dorna și copiii născuți prematur
În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătății în 2011, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului (IOMC) 'Alfred Rusescu', unul din zece copii se naște prematur, având nevoie de atenție specială chiar din prima oră de viață.
Nașterea înainte de termen îi lasă bebelușului mai puțin timp pentru dezvoltarea și maturizarea intrauterină, printre consecințe numărându-se greutatea scăzută la naștere și riscul crescut de apariție a afecțiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.
Apa reprezintă 79% din corpul unui bebeluș, ajută la digestie, la absorbția alimentelor, reglează temperatura corpului și circulația sângelui, transportă nutrienții și oxigenul către celule și elimină toxinele. Apa este al doilea element vital după oxigen, iar hidratarea corespunzătoare reprezintă o condiție de bază pentru menținerea sănătății organismului.
Dorna Izvorul Alb este recomandată atât în alimentația zilnică a femeilor însărcinate, cât și a proaspetelor mămici care alăptează, datorită conținutului scăzut de sodiu. În plus, este ideală pentru pregătirea hranei bebelușilor și hidratarea lor zilnică.
Despre Compania Coca-Cola
 
Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei cuprinde branduri în valoare de 20 de miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Cappy, Simply, Georgia, Dasani, FUZE TEA și Del Valle.
 
La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei, consumul depăşind 1,9 miliarde de porţii pe zi.
 
Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.
 
În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.
 
Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com, blogul www.coca-colablog.com sau să ne urmăriţi pe Twitter la adresa www.twitter.com/CocaColaCo şi LinkedIn, la adresa www.linkedin.com/company/the-coca-cola-company.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii 
Până acum, datorită investițiilor făcute de Salvați Copiii România în 67 de maternități, în valoare de 8.700.000 lei, 24.000 de nou-născuți au primit o șansă la viață, pentru că au primit asistență medicală adecvată.
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. 
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. 
În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 27 de ani de activitate, peste 1.500.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.