Publicat: 13 Noiembrie, 2015 - 17:43
Share

Fostul campion mondial de box, Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box, a anunțat vineri, pe site-ul instituției, că își dă demisia din funcție pentru că nu se mai dorește ”ceartă și polemici”. 

”Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box trei ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici. Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum. Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte. Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită”, spune Doroftei într-un comunicat de presă postat pe site-ul federației. 

La sfârșitul comunicatului, fostul pugilist mulțumește oameniilor pentru momentele frumoase petrecute la conducerea instituției.

67 de membri ai Federației Române de Box au semnat o petiție, la începutul lunii octombrie, prin care solicita demiterea lui Doroftei din funcția de președinte al forului, în cadrul Adunării Generale care ar urma să aibă loc în jurul datei de 15 noiembrie. 

Totodată, federația are grave probleme financiare fiindcă conturile și finanțările, venite din partea Ministerulului Tineretului și Sportului, sunt blocate, din cauza datoriilor acumulate în ultimii ani. 

Doroftei ocupă funcția de conducere al Federației Române de Box de la sfârșitul anului 2013. În 2014 a avut intenția de a demisiona, dar a renunțat, până la urmă, la acest gest.