Publicat: 8 Mai, 2019 - 10:00

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, miercuri, restituirea dosarului Mineriadei la parchet şi au fost anulate ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor, dar şi toate probele din rechizitoriu.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

În dosar au fost introduse drept părţi responsabile civilmente mai multe instituţii ale statului, precum Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.