7 august 2022

Dosarul Revoluţiei, întors la Instanţa supremă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei.

„Prin rechizitoriul Secţiei parchetelor militare nr. 11/P/2014 din data de 29 iulie 2022, în dosarul penal intitulat generic ‘Revoluţia română din decembrie 1989’ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ion Iliescu – fost preşedinte al României; Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României şi Iosif Rus – general (rtr.) – fost şef al Aviaţiei Militare, fiecare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute şi pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i şi k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal”, a spus Gabriela Scutea, într-o conferinţă de presă.

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Instanţa supremă în aprilie 2019, dar judecătorii l-au restituit la Parchetul Militar pentru remedierea mai multor probleme din rechizitoriu.

Sursa foto Linkedin